Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Corespondență Regina Maria. Cella Delavrancea

Corespondență Regina Maria. Cella Delavrancea

Ediţie îngrijită, cuvânt-înainte şi note de Cătălina OpaschiCorespondența dintre Regina Maria a României și Cella Delavrancea acoperă una dintre cele mai frământate perioade din istoria României – Marele Război și anii interbelici. Reunite spiritual pe tărâmul patriotismului și al spiritului creator, Regina și sensibila artistă își împărtășeau durerile, îndoielile, neîmplinirile, dar și credința nestrămutată în izbânda la care sperau și pentru care luptaseră. Ni se oferă astfel o mărturie de excepție privind societatea românească a vremii, precum și amănunte din viața politică și culturală dinainte de al Doilea Război Mondial. Pline de farmec sunt relatările Cellei Delavrancea despre efervescența spirituală a saloanelor franceze în care tronau cu autoritate compatrioatele noastre Elena Văcărescu, Martha Bibescu și Elena Suțu-Morand, dar și dezvăluirea proiectelor literare și sociale ale Reginei Maria. „Cartea reunește scrisorile care au supraviețuit dintr-un, probabil, lung șir de epistole schimbate, timp de peste trei decenii, de două mari Doamne ale spiritului, care au lăsat o amprentă adâncă asupra istoriei și culturii române. Fiecare din locul rezervat ei de Providență, dar unite prin aceeași sensibilitate, spiritualitate, patriotism și talent autentic. Rareori avem prilejul să fim părtași, prin lectură, la o prietenie atât de neobișnuită.“ Cătălina Opaschi..


9990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.