Cătălin Pavel

Treizeci de povestiri care curg una intr-alta cu blandete, melancolie, calm, uneori cu o resemnare care destinde. Cu fiecare text, Catalin Pavel pune in miscare cate un carusel discret. La un moment dat, toate se rotesc silentios, aratandu-si limpede si coregrafic ocupantii provizorii. Simfonie de short movies. Cu fiecare rotire, sunetul devine mai clar, vezi personajele, le percepi timpul, secvential, dar neintrerupt, te umpli de lumina aurie de toamna dulce, in care iubirile sunt mai mereu la timpul trecut ori trimise intr-un viitor improbabil, iar amintirile umplu misterios fiecare alveola inca goala de sens. Citim rar proza adevarata (vasazica naratiune, si inca in genul scurt, atat de dificil) in vesminte poetice cu valoare de elixir. Catalin Pavel este un scriitor de esenta rara, imposibil de definit pana la capat si, tocmai de aceea, profund adictiv. - Tania Radu  Prozele scurte ale lui Catalin Pavel sunt admirabile piese de virtuozitate, dar fara nimic ostentativ. Autorul lucreaza in tuse fine, privilegiaza notatia subtila, vagul, finalul deschis. Personajele sunt uneori siluete fragile, ce se intalnesc intamplator si amorseaza o conversatie fara a o duce pana la capat. Cadrul e citadin, avand ingredientele modernitatii - automobilul, tramvaiul, metroul, trenul, supermarketul etc.  Cu o exemplara discretie, prozatorul pune sub lupa franturi de destin, framantari existentiale si traume sufletesti. Scriitor consacrat, personalitate complexa si mereu gata sa ne surprinda, Catalin Pavel ne cucereste, o data in plus, prin aceste proze de mare rafinament. - Alexandru Calinescu..

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul său se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit pe Cătălin Pavel în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEȘU „Scopul ultim al acestei investigații arheozoologice este să demonstreze că animalele alcătuiesc primul și cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric și antic. Afecțiunea lui pentru câini, pisici și cai este discutată în detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alături de ele, mai toate sălbăticiunile au fost un catalizator al dezvoltării cognitive, emoționale și sociale a lui homo sapiens. Portretele arheologice ale acestor vietăți din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de săpături, de la reprezentările de delfini și urși în chihlimbar, marmură sau teracotă la aripile de gaiță și mandibulele de arici de-puse în mormintele celor vechi, de la incubatorul de ouă de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu și cămilă găsite în România, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisică rămas din Antichitatea romană la cimitirul de câini de la Așkelon. Iar pentru că între om și sălbăticiune nu există, de fapt, o falie de tip cultură vs natură, aceste portrete, oricât de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursă fizică, ci ca resursă spirituală.“ — CĂTĂLIN PAVEL Fotografia de pe copertă: Cutie cu statueta unui șoim din lemn pictat și aurit, cuprinzând pene în pânză de in. Lykopolis, Egipt, sec. 4–1 a.Chr. (Metropolitan Museum of Art, New York; Rogers Fund, 1912)..

In primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus sa invat, cat de cat, latineste si m-a luat, in practica de vara, la Capidava, santierul sau preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea sa-mi dea, la sfarsitul anului intai (cand cursul sau se incheia), un sfat parintesc: Opteaza pentru arheologie, caci in anii care urmeaza o sa te inhate marii profesori Schileru, Frunzetti, Haulica si am sa te pierd! Scopul ultim al acestei investigatii arheozoologice este sa demonstreze ca animalele alcatuiesc primul si cel mai important alfabet simbolic extern de care s-a servit omul preistoric si antic. Afectiunea lui pentru caini, pisici si cai este discutata in detaliu, dar nicidecum exclusiv, deoarece, alaturi de ele, mai toate salbaticiunile au fost un catalizator al dezvoltarii cognitive, emotionale si sociale a lui homo sapiens. Portretele arheologice ale acestor vietati din trecut sunt sintetizate din descoperirile a mii de sapaturi, de la reprezentarile de delfini si ursi in chihlimbar, marmura sau teracota la aripile de gaita si mandibulele de arici de-puse in mormintele celor vechi, de la incubatorul de oua de crocodil din Egiptul antic la oasele de leu si camila gasite in Romania, de la mozaicul ce cuprinde singurul nume de pisica ramas din Antichitatea romana la cimitirul de caini de la Askelon. Iar pentru ca intre om si salbaticiune nu exista, de fapt, o falie de tip cultura vs natura, aceste portrete, oricat de tangibile, sunt ale animalelor nu ca resursa fizica, ci ca resursa spirituala. - Catalin Pavel..

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!»Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.“ — ANDREI PLEŞU..

„În primul an de facultate, am urmat cursul de arheologie al profesorului Radu Florescu. M-a pus să învăț, cât de cât, latinește și m-a luat, în practica de vară, la Capidava, șantierul său preferat din Dobrogea. Profesorul a avut generozitatea să-mi dea, la sfârșitul anului întâi (când cursul lui se încheia), un sfat părintesc: «Optează pentru arheologie, căci în anii care urmează o să te înhațe marii profesori Schileru, Frunzetti, Hăulică și am să te pierd!» Cam așa s-a și întâmplat, dar interesul pentru lumea veche (consolidat și prin pedagogia lui Constantin Noica) a rămas viu și divers în continuare. Acum, citind cartea de față despre «Arheologia iubirii», mi-am dat seama că – și dacă rămâneam arheolog – aș fi ilustrat mai curând uneltele, optica, stilul și temele lui Cătălin Pavel. În orice caz, asta mi-aș fi dorit! Salut, prin urmare, un autor cu care mă identific admirativ: dacă l-aș fi întâlnit în primul an de facultate, mi-ar fi devenit, probabil, model.” (Andrei Pleșu)„Uneori nu ne rămâne decât să reconstruim sentimentele plecând de la cultura materială – chiar dacă asta pare o ambiție neștiințifică. În preistorie de exemplu, acolo unde sursele scrise lipsesc, arheologia e singura metodă, bună-rea, de a înțelege ce se întâmpla într-un cuplu. Cum altfel să aflăm cât de străină (sau nu) ne este o îmbrățișare anonimă din Epoca Fierului?Studiile de caz propuse în acest volum arată că dragostea n-a apărut odată cu romanul. Dar și că obiectele – şi oasele –, oricât de fragmentare, spun ceva ce textele despre iubire nu vor putea niciodată spune. De la mormântul lui Adam și al Evei la cele ale soldaților din Primul Război Mondial, de la papirusul orfic de la Mangalia la inscripțiile dintr-un bordel pompeian, cititorul e invitat să participe la un experiment neobișnuit în dinamica istoriografică a iubirii. Nu prin genealogii culturale, ci prin murdărirea sistematică a mâinilor – ca în arheologie.” (Cătălin Pavel)..

Dintre traditiile pe care cultura europeana le-a mostenit din Antichitatea greco-romana miturile sunt, probabil, partea cea mai familiara publicului cultivat contemporan. Pe de alta parte, mai toate demersurile exegetice moderne, de la antropologie la psihiatrie, au adesea drept referent miturile antice, tocmai datorita exceptionalei lor difuziuni. Ce ar fi cultura contemporana fara complexul lui Oedip? L-am putea intelege oare pe Freud (sau Enescu) daca nu am avea habar cine este Oedip?Intr-o lume din care cultura clasica este tot mai exilata, Dictionarul de mitologie greco-romana incearca sa suplineasca, macar in parte, nevoia de informatie si de intelegere de care un public cultivat, dar tinut departe de radacinile istorice ale propriei culturi, poate avea nevoie. Nu este vorba de o colectie de povestiri pentru copii si adolescenti, chiar daca Dictionarul le poate fi de folos celor mai iscoditori dintre ei, ci de o naratiune organizata in vederea unui prim nivel de exegeza a miturilor antice, insotita de istoricul miturilor ca surse de inspiratie antice si moderne. Sursele, precum si bibliografia pe care le ofera fiecare articol deschid calea celor care ar dori sa mearga mai departe in cercetarea acestui inepuizabil univers al miturilor antice si a supravietuirii lor multimilenare.Alaturi de colaboratorii mei – tineri specialisti in istoria si civilizatia greco-romana –, am incercat sa indemnam cititorii sa se bucure de splendoarea acestor traditii fundamentale pentru cultura europeana. (Zoe Petre)..

„Un bărbat e pe cale să se despartă de femeia pe care încă o iubește și, încetul cu încetul, tot decorul din jur se schimbă. Povestea pare să se îndrepte spre o distopie. Eu o văd mai degrabă ca pe o splendidă parabolă despre dragostea care distruge sau reface întreaga lume. Despre dragostea și lumea în care facem toate greșelile posibile.Deși ecourile prezentului, cu metehnele și amenințările lui, sunt ușor de recunoscut, totul e proaspăt în această carte: emoționantele personaje ale diasporei cu care se intersectează traducătorul-interpret Radu Grinda, scenele cu copii, amintirile, primejdiile venite la pachet cu gesturile colective salvatoare, până și cumpărarea unui sendviș în pauza de masă.Cătălin Pavel are un stil dens, atașant, care se opune banalității lumii prin observarea omenescului cu o atenție și o înțelegere de-a dreptul binefăcătoare. Lumea contemporană/viitoare e privită cu neîncrederea și umorul pe care le merită.Observația criticului: Nu ratați apariția întâmplătoare a unui anume Pavel, mereu nedumerit, «picat din lună», episod care revine în toate romanele de până acum ale autorului: e semnătura lui secretă. Și nu ratați nici o întâlnire cu cărțile a căror semnătură e Cătălin Pavel.“ — IOANA PÂRVULESCU„Să scrii un roman rămâne cea mai curioasă îndeletnicire din lume. Cum s-a putut ajunge la așa ceva? Poate din cauză că, indiferent cât de mult uităm asta, scrisul și cititul ne scot din bolgia intermitenței și a fragmentarului. Și din cea a artificialității, care doare fără să-ți dai seama. O vreme am crezut că scriu o utopie neagră. Ar fi groaznic, bineînțeles, să ajungem să trăim într-o lume fără copaci – de fapt, ar fi o lume fără oameni. Dar, la urma urmei, e un roman despre iubirea care nu te poate părăsi cu totul. Sau mă înșel, și poate.“ — CĂTĂLIN PAVEL..