Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sfantul Martin Cel Bland. Sunt ocrotitorul celor deznădăjduiți. Viața, minunile, rugăciuni

Sfantul Martin Cel Bland. Sunt ocrotitorul celor deznădăjduiți. Viața, minunile, rugăciuni

Sfantul Martin Cel Bland
  • 1800 lei
În stoc

Wishlist

Viata si minunile Sfantului Martin pot aduce nespus de multa mangaiere si nadejde omului de azi, coplesit de necazuri, saracie, agresivitate si nesiguranta. In fiecare imprejurare a vietii lui, inca din copilarie, Sfantul, punandu-si nadejdea numai in Dumnezeu, a fost bland, milostiv, ascultator si demn in acelasi timp, uneori chiar cu pretul unor mari suferinte. Intr-o iarna geroasa, cand era catehumen, L-a vazut in vis pe Hristos inconjurat de ingeri, imbracat cu jumatate din propria lui haina, pe care i-o daruise unui sarac. A rabdat pentru Domnul batai si umiliri de la cei de alta credinta; a convertit multimi mari de pagani; a inviat mai multi morti, intre care si un sinucigas, ca sa poata sa se spovedeasca si sa ceara iertare de la Dumnezeu si sa primeasca rastimp de pocainta. Astfel, Sfantul Martin a devenit marele ocrotitor al celor care se afla in mahniri, in depresie ori au tendinte sinucigase. A vindecat multimi nenumarate de bolnavi ce aveau felurite suferinte ori betesuguri, a stat la rugaciune, nevatamat, in mijlocul unei incaperi cuprinse de flacari, l-a pazit viu, atarnat in streang vreme de trei zile, pe un om care fusese spanzurat si care i se rugase staruitor sa fie izbavit de o astfel de moarte. Blandetea Sfantului Martin i-a cucerit chiar si pe cei care veneau cu gand sa-l omoare, caci nu puteau ridica mana asupra lui, chipul sau fiind de-a pururi senin si luminat de o bucurie cereasca.

Traducere din limba franceza de Laura Cocis.


Etichete: Sunt ocrotitorul celor deznadajduiti, Viata, minunile, rugaciuni, Sfantul Martin Cel Bland, Editura Sophia, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.