Istoria Dogmei

In Istoria Dogmei, Adolf Von Harnack analizeaza evolutia si influenta dogmelor crestine din perioada apostolica pana in primele secole ale crestinismului si, mai apoi, pana in Evul Mediu. El exploreaza modul in care diversele curente teologice si istorice au contribuit la formarea si modelarea dogmelor si credintelor crestine. Avand o extraordinara capacitate de sinteza, autorul defineste conceptul de dogma, analizeaza modul in care dogma a fost initial folosita de Biserica pentru a se apara de erezii, dar si modul in care crezul filosofic s-a substituit, cu timpul, vietii religioase autentice. De asernenea, Harnack urmareste cu atentie contextul istoric, cultural si filosofic in care aceste dogme au aparut si s-au dezvoltat. El examineaza influentele filosofice precum gnosticismul, neoplatonismul si aristotelismul asupra dezvoltarii dogmelor crestine, precum si dezbaterile si conflictele teologice care au avut loc in cadrul Bisericii.
Capodopera lui Hamack, Istoria Dogmei (Lehrbuch der Dogmengeschichte), a aparut pentru prima oara intre anii 1886 si 1890, fiind tradusa la scurta vreme in mai multe limbi. Cele 7 volume, prin care se arata cum o credinta vie s-a inchistat in niste formule ecleziastice rigide, se adresau unui public laic instruit, care avea totusi nevoie de un rezumat pe masura pentru a parcurge cu succes multitudinea de informatii si idei expuse in opera marelui teolog german. Din aceasta nevoie a aparut volumul Istoria Dogmei - Introducere in doctrinele crestine fundamentale, care satisface toate criteriile unei lucrari fundamentale, putand face parte din acea biblioteca selecta a istoriilor marete care schimba viziuni si dezvaluie noi perspective asupra lumii.