Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Clubul nemuritorilor. Orizonturi în expansiune

Clubul nemuritorilor. Orizonturi în expansiune

Mircea Opriță
  • 3000 lei
În stoc

Wishlist

Scriitor prolific, de autentic talent, polivalent, atestat prin numeroase premii şi demnităţi pentru o operă vastă, exprimată într-un larg registru tematic – teatru, poezie, roman, critică literară şi îndeosebi în domeniul literaturii de anticipaţie şi SF –, Mircea Opriţă vine acum cu o culegere de articole publicate în revista Ştiinţă şi Tehnică în perioada 2011-2014.

Subiectul acestor articole, publicate sub titlul Clubul nemuritorilor. Orizonturi în expansiune, este unul nu doar interesant, ci şi provocator. Abordează posibilităţile omului actual de a-şi prelungi viaţa, după credinţa unor utopici entuziaşti, şi până la 1.000 de ani, iar în a altora, chiar şi de a deveni nemuritori. Ştirea transmisă prin media referitoare la crearea Institutului Nemuririi în SUA este deja veche şi ar trece uşor la capitolul bizareriilor de care este plină lumea dacă nu ni s-ar spune că acolo sunt implicaţi numeroşi specialişti blindaţi cu numeroase diplome şi titluri academice emise de universităţi de prestigiu din lume (psihologi, criobiologi, nanotehnologi, gerontologi, medici, filosofi, cercetători, informaticieni etc.), care au ca obiectiv obţinerea nemuririi.

Cartea lui Mircea Opriţă este un veritabil memento mori, un semnal de zguduitoare avertizare: Quo vadis, homine?

Dumitru Constantin-Dulcan


Etichete: Clubul nemuritorilor, Orizonturi în expansiune, Mircea Opriță, Editura Scoala Ardeleana, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Sindromul Quijote

Sindromul Quijote

Mircea Opriță


1000 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.