Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Calea celui care se hrănește cu Lumină

Calea celui care se hrănește cu Lumină

Jasmuheen
  • 1730 lei
În stoc

Wishlist

Peste tot în lume, oamenii îmi pun mereu întrebările „de ce” şi „când”. De ce am decis să trăiesc cu prana (ca sursă de hrană) şi când am început să fac asta. Unii cred că, la un moment dat, am luat decizia de a face afirmaţia că oamenii – inclusiv eu însămi – se pot elibera de nevoia de a consuma alimente fizice şi pot trăi doar cu lumină şi că luarea acestei decizii a fost motivată de o dorinţă de a atrage atenţia, de a vinde cărţi, de a face bani şi, în general, de a-i înşela pe cei naivi. La toate acestea nu pot decât să zâmbesc cu tristeţe, deoarece, dacă asta ar fi fost cu adevărat intenţia mea, nu aş fi ales niciodată exact această cale a „hrănirii cu prana”. Dar, până când se re-educă, oamenii au dreptul de a fi sceptici, critici şi neîncrezători. Ştim cu toţii că educaţia este cheia cu ajutorul căreia ne eliberăm de ignoranţă şi frică. Motivaţia, intenţia, curăţenia inimii, o vocaţie superioară care să fie benefică întregii lumi – acestea sunt lucrurile care ne determină adeseori succesul în viaţă.

În cartea de faţă, sperăm să mai revelăm un aspect despre povestea „când şi de ce”. După ce ne-am asigurat locul în istorie – prin intermediul diverselor puncte de vedere – şi în timp ce filmul documentar La început a fost Lumina devine tot mai cunoscut, adăugăm povestirile ce urmează, pentru o înţelegere mai profundă a căii celui ce se hrăneşte cu Lumină. În paginile acestei cărți este prezentată povestea propriei evoluţii spirituale de pe această cale. Nu a existat niciun moment în viaţa mea când să hotărăsc că nu mai vreau să consum hrană fizică. Pentru mine, această cale nu a reprezentat niciodată o curiozitate şi nici măcar o chemare lăuntrică. Şi totuşi, s-a întâmplat.

Capacitatea, sau darul, a apărut, pur şi simplu, ca un derivat natural al iniţierii spirituale pe care am avut-o în anul 1993. Chemarea – sau motivaţia mea – de a trece prin această iniţiere spirituală avea de-a face cu înălţarea, cu unirea mai profundă cu esenţa divină din interior, cu experimentarea tărâmului pur al lui Buddha – a „Împărăţiei Cerurilor” lăuntrice, despre care se vorbește în învăţăturile lui Iisus. Despre învăţăturile respective am auzit la vârsta de şapte ani şi, de atunci, am rămas cu dorinţa de a avea experienţa directă a acestei Împărăţii.

Jasmuheen

  • Autor: Jasmuheen
  • Editura FOR YOU
  • ISBN: 9786066390033
  • Număr pagini: 154
  • Limba: romana
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 140 x 200
  • Anul: 2012

Etichete: Calea celui care se hraneste cu Lumina, Jasmuheen, Editura For You, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Programul Stil de Viață Apetisant
Restabilirea Unității pentru o lume în evoluție
Matricea Eliberării

Matricea Eliberării

Jasmuheen


3300 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.