Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Spiritualismul rus în secolul XX
În stoc

Spiritualismul rus în secolul XX

Ivan Ivlampie
  • 3400 lei
Wishlist

„O lucrare cu această temă este o îndrăzneală şi o provocare. Îndrăzneală cât autorul a trebuit să se situeze într-un orizont atât de mişcător şi atât de proteic încât parcă ţine de inefabil. O provocare însă în măsura în care orice gest, aici mai cu seamă, este intens semnificativ.(...) Autorul, Ivan Ivlampie, are, mergând pe o distincţie mai veche, suflet slav şi spirit european. De aici şi şansa pe care ştie să şi-o folosească. Mai înainte de a fi, aşa-zicând, judecător, când citeşti această teză greu ieşi din condiţia cititorului care se afundă hedonist în text.” Academician Gheorghe VLĂDUŢESCU „Profesorul Ivlampie investighează cu pasiune şi talent analitic raportările la realitate ale unor autori până mai ieri absenţi din dezbaterile filosofice de la noi: Kirievski, Homiakov şi Leontiev. De tot interesante sunt paginile dedicate unor titani ai spiritualităţii ruse, autori celebri (neîncadrabili în tiparele înguste ale numeroaselor reducţionisme care ne-au otrăvit, decenii de-a rândul, atât analizele cât şi tentativele de sinteză): Dostoievski, Soloviov şi Rozanov. Aceştia nu sunt trataţi ca nişte idoli de hârtie, ci ca nişte personalităţi vii pentru că Ivan Ivlampie vădeşte excelente capacităţi dialogale cu autorii remarcaţi prin onestitate, profunzime şi sentiment al tragicului.” Sergiu TOFAN

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie
  • Autor: Ivan Ivlampie
  • Editura EIKON
  • ISBN: 9786067113099
  • Număr pagini: 324
  • Limba: romana
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune: 145 x 205
  • Anul: 2015

Etichete: Spiritualismul rus in secolul XX, Ivan Ivlampie, Editura Eikon, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...


Omul tranziției

Omul tranziției

Ivan Ivlampie


2400 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.