Pentru că nu știu care îmi este prenumele, mulți oameni îmi spun Mircearadu, pe care-l rostesc fără pauză, de parcă ar fi un singur nume ceva mai lung. Sunt născut în București și am copilărit în două cartiere rău famate pe-atunci, Colentina și zona Gării de Nord, unde lumea era corectă, respectuoasă și blândă. Am venit spre Centru ca să fac televiziune, radio, să scriu la ziare și să joc în filme; mai toate îndeletniciri plăcute care țin de azi pe mâine. Dincolo de televizor, eu sunt aici, în cartea asta pe care o ții acum în mână. Sau aici: www.mircea-radu.ro
Convingerea lui Mircea Radu e că bucatele pe care le prezintă în această carte nu sunt doar hrană, pentru a potoli foamea, nu sunt doar stimulii simțurilor – gustul, mirosul, văzul –, ci și „madlena lui Proust“ care te proiectează, de pildă, într-o copilărie magică, declanșând amintiri și întreținând plăcerea de a sta la masă și de a spune povești. Povești cu gust, firește. MIRCEA RADU (n. 15 noiembrie 1968, București) este jurnalist de televiziune. A absolvit Facultatea de Inginerie a Instalațiilor din București, dar, din dragoste pentru radio și televiziune, a ales să lucreze, încă din anii 1990, ca reporter și ca prezentator, perfecționându-se și în străinătate, la Missouri School of Journalism (SUA, 1996) și la BBC School of Journalism (1998). Publicul îl cunoaște ca prezentator al jurnalelor de știri ale postului național de televiziune și ca gazdă a uneia dintre cele mai iubite și mai longevive emisiuni de televiziune. A jucat într-un film, în 2004, și a fost membru al colectivului redacțional al unei reviste satirice. În 2016, cu acest volum, se dezvăluie și ca autor de delicioase proze scurte.
Dacă ar fi să ia în seamă doar rețetele și fotografiile care le însoțesc, dintre care multe sunt chiar opera autorului, cititorii s-ar grăbi să considere acest volum o altă carte de bucate, fără îndoială, cu gust. Dacă ar fi să ia în seamă doar poveștile, cititorii ar descoperi un narator, fără îndoială, iscusit, pentru care prăjiturile din copilărie, unchii și mătușile, prietenii de joacă, fetele care iubeau muzica disco sunt obiectul unor tandre evocări, pe când tablourile prezentului, câteodată ilare, agitate, stridente, lasă și un gust amărui. Însă, datorită unor fine și discrete jocuri ale memoriei și ale gustului, Mircea Radu asociază fiecare poveste cu o rețetă fie din alte vremuri, fie de acum, fie din bucătăria tradițională românească, fie din cea meridional-orientală. Bucatele iau gustul poveștilor, iar poveștile, inevitabil, pe cel al bucatelor.
