Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Despre guvernarea reprezentatitivă

Despre guvernarea reprezentatitivă

John Stuart Mill
  • 3990 lei
În stoc

Wishlist

„Despre guvernarea reprezentativă” este o carte plină de surprize și sugestii despre bunele practici ale guvernării, care nu trebuie să lipsească din bibliotecile celor preocupați de zona politicii. 

Volumul de față a văzut prima dată lumina tiparului în 1861 și reunește principiile la care a lucrat filosoful britanic John Stuart Mill în cea mai mare parte a vieții sale. Această lucrare publicată la mijlocul secolului al XIX-lea își păstrează prospețimea și relevanța până astăzi, când suntem tot mai aproape de a încheia a doua decadă a secolului XXI. În primul rând, pentru că imaginează până în cele mai mici detalii acel model politic pe care îl numim „democrația reprezentativă”. Winston Churchill spunea despre acesta că „este prost, dar e cel mai bun dintre cele pe care le-a inventat omenirea”. John Stuart Mill îi descrie organizarea, detaliază rolul instituțiilor, felul în care sunt aleși sau numiți demnitarii și explică atribuțiile fiecăruia. Pune în evidență atu-urile, dar și vulnerabilitățile guvernării reprezentative, comparând-o cu alte sisteme politice din vremea sa. În final, ajunge la o concluzie foarte asemănătoare cu cea a premierului britanic din secolul următor. 

Colecția IN NUCE reunește fragmente „veşnic verzi” din cultura omenirii, împletind discursuri din artă, literatură, științe sociale și religie. Dincolo de renumele autorilor și de valoarea titlurilor pentru fiecare domeniu în parte, acestea sunt pilde ale înțelepciunii universale din toate vremurile.


Etichete: Despre guvernarea reprezentatitiva, John Stuart Mill, Editura All, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Utilitarismul

Utilitarismul

John Stuart Mill


1290 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.