Cultul frumuseții a devenit recent o capcană monstruoasă, iar canonul aparent estetic, impus mai ales femeilor, a devenit atât de rigid și de asfixiant, împingându-ne în căutarea unei perfecțiuni intangibile, încât se impune o regândire serioasă și curajoasă a priorităților noastre în viață.
Este exact ceea ce întreprinde gânditoarea și cercetătoarea Maura Gancitano în minunata și profunda sa carte „Oglindă oglinjoară”: identificarea mesajelor subliminale despre frumusețe care ne consumă timpul, gândurile și resursele. Ca soluție, autoarea propune schimbarea accentului de la sentimentul de inadecvare și eșec estetic spre dorințele autentice ale corpului nostru.
Cartea pledează pentru eliberarea de canoanele și clișeele fals estetice, iraționale și scăpate de sub control, și pentru recuperarea stimei de sine și a demnității prin asumarea conștientă a datelor fizice cu care ne naștem.
În povestea Albei-ca-Zăpada, regina întreba oglinda dacă ea este cea mai frumoasă din împărăție, astăzi noi îi cerem oglinzii să ne arate că suntem valide, că nu suntem niște monștri, că nu vom fi ținta batjocurii celor care ne vor privi pe parcursul zilei. Oglinda nu este servitoarea dorurilor noastre, ci colectoarea fricilor noastre.
Conformarea față de datoria frumuseții ne alimentează sentimentul de vină. Când îți vezi din întâmplare reflexia într-o vitrină sau îți întâlnești privirea în fața oglinzii, te vei simți în culpă.
Acest disconfort este evident la persoanele care consideră că îngrijirea aspectului fizic este o obligație socială și care, în consecință, își văd burta sau ridurile ca pe un proiect neterminat, ceva început de o mie de ori și niciodată ajuns la final, pentru că mereu apare ceva mai tentant, care merită și mai mult oboseala și efortul. Acest lucru ne împiedică să trăim din plin ceea ce facem, să ne bucurăm cu adevărat de ceea ce reușim să realizăm. Maura Gancitano
