Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Descoperă Filosofia. Rousseau

Descoperă Filosofia. Rousseau

Roberto R. Aramayo
  • 3990 lei
În stoc

Wishlist
ROUSSEAU Și politica l-a făcut pe om (așa cum este) Și politica l-a făcut pe om... așa cum este. Dacă cineva și-a dat seama că politica și cei care guvernează modelează decisiv popoarele, atunci acesta a fost Rousseau, ferm adept al impozitării marilor averi, convins că proiectul coeziunii sociale depinde de crearea unei clase de mijloc, prin eradicarea simultană a sărăciei și bogăției. A fost muzician, romancier, politolog, filosof moral, pedagog, botanist și a inaugurat genul autobiografic. Iluminist atipic, Rousseau nu a uitat de rolul emoțiilor, în pofida cultului rațiunii, specific vremii sale, motiv pentru care scrierile sale i-au inspirat atât pe Kant, cât și pe romantici. Robespierre l-a idolatrizat, iar mulți au văzut în el părintele intelectual al Revoluției Franceze, fiind considerat totodată precursor al lui Marx sau chiar al totalitarismului. Meritul cel mai mare al lui Rousseau constă în faptul de a fi știut să întrezărească toate momentele de răscruce care caracterizează epoca modernă: a noastră. Manuel Cruz (profesor universitar de filosofie)

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Descoperă Filosofia, Rousseau, Roberto R. Aramayo, Editura Litera

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Descoperă Filosofia. Voltaire

Descoperă Filosofia. Voltaire

Roberto R. Aramayo


3990 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.