Povești mici pentru oameni mari

Proza scurta este despre oameni simpli, „fapturi neinsemnate”, fara insusiri. Proza ampla este despre „eroi” cu istorie. Personajele Stelei Iorga sunt pierdute in esecuri erotice si existentiale, prinse in crizele cotidianului, in majoritate femei dincolo de varsta balzaciana, care bovarizeaza inevitabil deasupra foii de ziar pe care razuiesc morcovii si gasesc anuntul matrimonial rapitor. Totul scaldat intr-o ironie uneori caustica, o raceala de chirurg in analizarea impasurilor existentiale. Personajele isi traiesc autentic ridicolul existentei marunte. Nu pentru ca ele ar fi in sine ridicole, ci pentru ca existenta are aceasta dimensiune. Cehoviene, ele viseaza la alte spatii si stari, pentru ca sfarsitul sa le fie, de cele mai multe ori, la fel de banal ca si viata. Chiar moartea e privita in aceeasi nota melancolic sarcastica, printr-o brusca taietura a finalului. O proza din chiar miezul existentei noastre din care cineva a furat sensul. Pe care nici punctul final al mortii nu i-l mai reda... (Cristian Craciun)