Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Alive

Alive

Petronela Rotar
  • 3295 lei
La comandă, în 2-3 zile

Wishlist

„Nu îmi e frică de moarte. Știu că într-o zi va sună telefonul că s-a dus mama-mare, care are aproape 90 de ani acum. Că se va duce tată, care, deja jumătate paralizat, e jumătate mort. Că într-o zi va pleca și mama. Apoi sper să urmez, firesc, eu. Dar dacă nu va fi așa, ci altfel, știu de pe acum că nimic nu e întîmplător și prin asta trebuie să trec. Nu o să mă mai întreb cu disperare: de ce mie? Sunt lecțiile mele, crucile mele de dus. Mă știu cu moartea bine, iar proximitatea ei m-a făcut doar excepțional de vie.“

Există necesare și salvatoare guri de aer. Guri de apă. La o adică, și-o gură de lacrimi poate face o treaba foarte bună: te mântuiește de-un AVC. Trăind însă câteva zile cu ochi și mâini în cartea Petronelei Rotar, am fost obligată la o revelație: gură de cuvinte. Una rarisimă, de-o frumusețe care frizează visul, roșie-camelie, pletorică, dulce-amăruie și parfumată cu licorile secrete ale Semiramidei. Nu s-a născut că s-o privești de la distanță, să te uimești departe. Ți se deschide a sărut fierbinte, câteodată cast, altă dată tremurat, iar de îndată ce-ai atins-o, du-te încet către oglindă, cu ochii-nchisi. Deschide-i și privește: este a ta. Respiră. Gură asta de cuvinte-inima ești tu. (Ana Barton)


Etichete: Alexandria Librării, Alive, Petronela Rotar, Editura Herg Benet, Radical din 5

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Orbi

Orbi

Petronela Rotar


4900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.