A urmat iniţial studii de matematică la universitatea din oraşul natal şi a lucrat ca matematician între 1974 şi 1978; a debutat în 1978 în reviste literare, iar de atunci s-a dedicat în întregime literaturii. Autor prolific, a fost adept al unui ritm narativ voit sacadat, presărat cu surprize lingvistice, combinând experiențe personale cu referințe din literatura maghiară și universală, citate și tonalități diverse de umor, de la cel sarcastic la cel deșănțat. Opera lui vastă cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistică, lucrări traduse în douăzeci şi patru de limbi şi încununate cu numeroase distincţii naţionale (printre care prestigiosul Premiu Kossuth, în 1996) şi internaţionale (Herder, în 2002, Grinzane Cavour, în 2004, Premiul Păcii al Uniunii Editorilor şi Librarilor din Germania, în 2004, Premiul de Excelenţă al Institutului Cultural Român, Premiul Grinzane-Beppe Fenoglio din Italia, în 2007 etc.).
Curtea Veche Publishing i-a dedicat lui Péter Esterházy o serie de autor în care au apărut, până acum, în traducerea regretatei Anamaria Pop, următoarele titluri: Verbele auxiliare ale inimii. Introducere în beletristică (2007), Harmonia caelestis (2008), Ediţie revăzută (2008), O femeie (2008), Rubens şi femeile neeuclidiene (2009), La început eram încă un om normal. Dialog cyberspaţial (un volum inedit de convorbiri cu Iolanda Malamen, 2010), Nicio artă (2011) și Fancsikó și Pinta (2014).
În 2015 este diagnosticat cu cancer pancreatic cu metastază hepatică. Moare pe 14 iulie 2016. Perioada dintre cele două momente este surprinsă în jurnalul de față, cea din urmă carte antumă a reputatului scriitor.
