Julien Desmanges, fotograf francez, este corespondent de presă în Gaza. Într-o dimineață, rătăcind pe străduțele ascunse ale orașului, dă peste un bătrân care citește în fața prăvăliei sale, înconjurat de grămezi de cărți mai vechi și mai noi. Julien își dă seama imediat de frumusețea scenei și îi cere bărbatului permisiunea de a-l fotografia. Nabil, căci acesta este numele librarului, îi promite că i-o va acorda, însă numai după ce-i va spune povestea lui, deoarece cuvintele sunt cele care dau profunzime imaginii.
La un pahar de ceai de mentă, Julien ascultă, așadar, povestea lui Nabil – de la exod la închisoare, de la angajament la deziluzia politică, de la iubire la copii, de la studii la teatru, de la speranțe la durerea de a-i vedea suferind pe cei dragi. Se spune că atunci când moare un bătrân arde o întreagă bibliotecă, iar Nabil ilustrează pe deplin acest adevăr.
Într -o narațiune jalonată de cărțile care i-au marcat existența, librarul spune povestea unui om care s-a agățat cu încăpățânare de ideea că fiecare pagină întoarsă îi mai aduce puțină libertate.
În orașul Gaza, în fiecare dimineață, indiferent dacă sunt bombardamente sau nu, Nabil își deschide librăria. El știe că să citești Shakespeare printre casele în ruine, să dăruiești o carte în loc să o vinzi sunt gesturi de un radicalism absolut. Nabil nu are răspunsuri, el are „doar“ cărți, însă cărțile sunt locuri în care poți respira atunci când aerul lipsește.
RACHID BENZINE s-a născut în Maroc și este profesor, islamolog și cercetător la Fonds Ricoeur. Figură marcantă a islamului liberal, deschis dialogului cu creștinismul, este autorul mai multor romane și volume de eseuri. Librarul din Gaza (L’homme qui lisait des livres) este cel mai recent roman al său.
- Editura LITERA
- ISBN: 9786303556581
- Număr pagini: 128
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 14x20
- Anul: 2026
Etichete: Alexandria Librării, Librarul din Gaza, Rachid Benzine
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.







