Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Labirintul diavolului

Labirintul diavolului

John Saul
  • 2900 lei
În stoc

Wishlist

După moartea prematură a tatălui său, Ryan McIntyre, în vârstă de 15 ani, intră în derivă emoţională, iar mama lui îl înscrie la şcoala catolică cu internat St. Isaac, sperând că venerabila instituţie, care are o bună reputaţie pentru reformarea adolescenţilor cu probleme, îl va ajuta şi pe fiul ei. Dar când Ryan soseşte la St. Isaac, descoperă că aici tocmai au avut loc moartea violentă a unui elev, o dispariţie misterioasă şi alte incidente tulburătoare. Când tânărul preot Sebastian se alătură cadrelor didactice, lucrurile încep să se schimbe. Dar acesta are o misiune secretă de a dovedi puterea ritualului de exorcizare, iar curând Papa însuşi va lua cunoştinţă de evenimentele aparent misterioase petrecute la St. Isaac. Dar Ryan care vede anumite lucruri, are altă părere despre părintele Sebastian şi devine convins că la mijloc se află nu puterea divinităţii, ci forţe mult mai întunecate.

  • Autor: John Saul
  • Editura RAO
  • ISBN: 9786060063001
  • Număr pagini: 368
  • Limba: Română
  • Format disponibil: Paperback
  • Dimensiune:
  • 13x20
  • Anul: 2019

Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Labirintul diavolului, John Saul, Editura RAO, Reducere, Carte, Autor, Online, Roman, Beletristică, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.