Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cum se educă fetele în Boemia

Cum se educă fetele în Boemia

Michal Viewegh
  • 2490 lei
În stoc

Wishlist

Oskar, un tânăr profesor de limba cehă, acceptă o ofertă din partea lui Kral, un milionar cu reputaţie îndoielnică, de a deveni meditator pentru fiica acestuia, Beáta, o tânără frumoasă de douăzeci de ani, neînţeleasă de cei din jur şi aflată în pragul depresiei. În urma celor zece ore pe săptămână petrecute împreună, viaţa liniştită a profesorului se preschimbă într-o sarabandă a pasiunilor, devenind victima minciunii şi a trădării. Astfel începe o dramă încărcată de satiră şi, totodată, o poveste de dragoste aparent imposibilă, care îl face pe cititor să o parcurgă dintr-o suflare.

 

„Cărţile lui Michal Viewegh au depăşit de mult timp graniţa literaturii. Înainte de a întoarce prima pagină, ştii că ai în faţă nu numai un text, ci, într-un anumit sens, o instituţie culturală.”

Miroslav Balaštík

 

„Fără discuţie, Michal Viewegh reprezintă unul dintre fenomenele apărute în proza cehă după căderea comunismului.”

Jakub Jarina

  • Autor: Michal Viewegh
  • Editura ALL
  • ISBN: 9789737244185
  • Număr pagini: 216
  • Limba: română
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune:
  • 130 x 200
  • Anul: 2012

Etichete: Cum se educa fetele in Boemia, Michal Viewegh, Editura All, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.