Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Al treilea război mondial

Al treilea război mondial

Alexandru Grumaz
  • 49,99 lei
În stoc

Wishlist

Alexandru Grumaz este o figura, cum spun americanii, rotunda. Nu pentru ca ar fi implinit fizic, solid si de neocolit precum un sef de osti sau obsti maramuresean. Nici ca adesea, pare, cunoscandu-l de cativa ani, opusul unui general (r) de trei stele. E cordial, jovial, convivial ca un locotenent nelinistit, proaspat debarcat in popota ofiterilor dintr-o garnizoana de provincie. Sincer sa fiu, pentru mine cel putin, orice general cu aparitia unui locotenent, prin modestie si buna-cuviinta, e mai tare decat soldatul cu bastonul de maresal in ranita. Alex Grumaz este insa si un autor interesant, curios subtil. Grumaz e contagios prin umorul sec, naivitatea insuficient disimulata, puterea de munca si proatlantismul sau insistent, dar real. Merita sa-i citim gandurile. Adica, cu alte cuvinte, cartea de fata.” (Emil Hurezeanu)

  • Autor: Alexandru Grumaz
  • Editura RAO
  • ISBN: 9786066095839
  • Număr pagini: 700
  • Limba: română
  • Format disponibil: hardcover
  • Dimensiune: 205 X 130
  • Anul: 2013

Etichete: Al treilea razboi mondial, Alexandru Grumaz, Editura Rao, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Noua ordine mondială de la primăvara arabă la Brexit

Noutăți


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.