Prima dată când l-am văzut pe regele Carol, nu mi-a întins mâna, ci un deget. Era felul său de a da bună ziua copiilor, persoanelor puțin importante și, de asemenea, persoanelor importante pe care nu le stima prea mult sau nu le stima deloc.
Nu aveam mai mult de cinci ani pe vremea când mi-a întins un deget; cele mai vechi amintiri ale mele despre curtea României sunt de dinainte de șase ani, vârstă la care părinții m-au luat în Franța. Și am rămas acolo mai mulți ani, fără să mă întorc în țară. Nu aveam să uit vreodată prima mea impresie despre regele Carol. A fost cheia care mi-a servit mai târziu să-i cunosc caracterul.
Îmi amintesc că, după alegerile conservatoare, când tata i-a devenit ministru al Afacerilor Externe, regele mi-a întins două degete; cred că pe vremea logodnei mele mi-a întins trei. Când împlinisem deja optsprezece ani, după ce făcusem o lungă călătorie în Asia și publicasem o carte pe care Academia Franceză o premiase, regele Carol, căruia îi plăcea să onoreze meritul recunoscut, mi-a întins toată mâna. Știu oameni politici care nu s-au bucurat niciodată de o asemenea onoare.
