Nu încape îndoială asupra priceperii lui Paul Johnson de a surprinde miezul unei chestiuni şi de a-l face să germineze chiar şi-ntr-un context al limitării de cuvinte. Exemplul rubricii ţinute de el vreme de mai bine de un sfert de veac în paginile săptămânalului conservator The Spectator vine să-i confirme statutul de autor înzestrat cu harul transmiterii esenţei. Prezenta culegere de eseuri adună cronicile scrise în cadrul acestei publicaţii la începutul anilor 1990, aspectele evidenţiate acolo fiind şi astăzi extrem de actuale.
„Să foloseşti cronica pentru a-i critica pe cei mari, a îndrepta strâmbătăţile, a cutremura guvernele, a-i face pe îngâmfaţi să-şi coboare nasul! Dar să subliniezi din când în când faptul că trăim într-o lume nespus de frumoasă, uimitor de plină de oameni fascinanţi, de întâmplări care îţi încălzesc inima, de râsete, şi că Dumnezeu este în ceruri.“ (Paul JOHNSON)
