„Povestile personale pot fi o cheie catre sufletele oamenilor, asa intelegem lucruri despre lume, povestindu-ne vietile si experientele“, spune Ioana Burtea spre finalul cartii, iar in fraza aceasta e asezat (o parte din) adevarul pe care-l contine intre copertele sale. Caci, scriind despre sine, autoarea scrie (si) despre umanitatea din si dintre noi, despre drumul pe care il parcurgem in cautarile noastre, despre provocarile, obstacolele, alegerile si relatiile care ne dau sens, despre imperfectiunea vietilor noastre, pe care le primim Fara instructiuni de folosire, fara garantii, fara perioade de valabilitate. Cum ne impacam cu toate acestea, cum ne vindecam si cum mergem inainte?
„Ceea ce vei citi nu e o carte de sfaturi si cu siguranta nu e o colectie de amintiri sau niste pagini de jurnal. Sunt povesti spuse in preajma varstei de 30 ani, o prima borna esentiala in care ne spunem cine suntem, cum am ajuns aici si cum mergem mai departe. Astfel, Ioana Burtea inchide o etapa si da sens unor momente: abuzului, istoriei familiei si locului din care vine, relatiei cu mama, acelei relatii definitorii din facultate, prieteniilor, locurilor de munca prin care a trecut.
Sunt povesti adevarate din Romania ultimilor 30 de ani si, daca au o putere de universalitate, e pentru ca Ioana intelege rolul unei eseiste: de a se folosi de propria viata pentru a spune ceva despre vietile tuturor.“
Cristian Lupsa
„Prin eseurile sale personale, prin povestile care ne fac oameni, ca sa-l parafrazez pe Jonathan Gottschall, prin experientele eclectice, prin interferentele culturale si observatiile fine sociale, prin empatie si prin suferinta, prin viziune, vulnerabilitate, acumulare, ritm si stil, Ioana Burtea umple un gol in literatura non-fictionala romana contemporana. Nu-mi ramane decat sa te invit sa faci cunostinta cu acest debut curajos, extraordinar, de care aveam nevoie fara sa stim.“
Eli Badica
