Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Facebook. Fabrica de narcisism

Facebook. Fabrica de narcisism

Teodor Baconschi
  • 2800 lei
Stoc epuizat

Wishlist
Acest eseu se află în mâinile dumneavoastră pentru că sunteţi sau veţi fi un client al Facebook Inc. Aveţi probabil propria pagină, ceea ce presupune că sunteţi fericitul posesor al unui computer, al unui smartphone, al unei tablete — sau chiar utilizatorul lor alternativ. Am scris „fericitul posesor“, pentru că nivelul de dezvoltare al societăţii noastre menţine aceste jucării tehnologice într-o zonă financiar prohibitivă pentru foarte mulţi. Dorinţa de aliniere a consumatorilor români este direct proporţională cu nivelul mediu de trai: mai puţini bani, mai multe fantasme. Patetismul acestor dorinţe mi se pare firesc. Odinioară, obiectul visat era destinat unui consum personal, în orizontul ludic al reveriei egoiste. Acum, nu mai dorim jucării pentru noi şi cercul nostru restrâns de amici reali, ci terminale prin care ne conectăm, ipotetic, la întreaga lume. Orice societate umană alcătuieşte, redundant, o reţea. Indivizii sunt reuniţi în fratrii şi asociaţii diverse, valorile locuiesc laolaltă într-un imaginar mitico-religios menit să stocheze memoria comunitară, ierarhia are o verticală cu etaje interdependente. Niciodată însă societatea umană nu a fost mai complexă — şi mai ascunsă de ea însăşi — decât acum. Şi nu e vorba despre o creştere graduală a complexităţii — aşa cum se întâmplă când roata carului devine cauciuc auto —, ci despre o explozie cu indice ameţitor, despre o supernovă antropologică. (Teodor BACONSCHI)

Etichete: Teodor Baconschi, Facebook. Fabrica de narcisism, Editura Humanitas, carte, librarie, promotie, Alexandria Librarii, reducere

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Averea bunei educații

Averea bunei educații

Teodor Baconschi


3500 lei

Anatomia ratării

Anatomia ratării

Dan-Liviu Boeriu
Teodor Baconschi


2900 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.