Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Când dansează licuricii
În stoc

Când dansează licuricii

Aisha Hassan
  • 6499 lei
Wishlist

Când dansează licuricii. Chiar și în cele mai sumbre momente se poate zări lumina.


La periferia marelui oraș Lahore din Pakistan, o lună galbenă imensă atârna aproape de orizont când bărbații au venit cu câini, arme și bâte de crichet. În fața colibei familiei lui Lalloo de la marginea unei cărămidării, fratele său a fost ucis. Incapabili să-și alunge amintirea acelei nopți cumplite, părinții și surorile lui Lalloo rămân captivi acolo: cuptorul scoate neîncetat trâmbe de fum negru în timp ce ei trudesc, cărămidă cu cărămidă, ca să-și plătească datoriile. Pentru a-i salva, Lalloo trebuie să se elibereze de trecut și să-și dăltuiască un destin propriu.

 

Inspirat dintr-o poveste reală șocantă, acest roman de debut despre iubire, fraternitate, reziliență și izbăvire, cu acțiunea plasată în Pakistan, duce cu gândul la deja clasicele Vânătorii de zmeie și Apicultorul din Alep.

 

O poveste absolut remarcabilă despre prietenie, nedreptate, cruzime și iubire, din partea unei voci literare pline de curaj. Emoționantă, tulburătoare și invitând la reflecție. - Santa Montefiore

 

Pe cât de înduioșătoare, pe atât de reconfortantă, Când dansează licuricii este atât de bună, încât a trebuit să verific că este într-adevăr vorba de un debut. Un stil literar atât de convingător, încât am simțit fierbințeala cărămidăriilor din Pakistan și disperarea celor siliți să lucreze acolo. Și totuși, iubirea, speranța și familia sunt prezențe constante în această poveste de neuitat, care devine una a evadării și izbăvirii. Uluitor și impresionant. - Janice Hallett

 

Un roman superb, îndrăzneț, care își antrenează cititorul într-o poveste palpitantă despre secrete de familie, sacrificiu și izbăvire, având drept fundal niște împrejurări de o brutalitate cumplită. L-am citit dintr-o suflare, și nu pot decât să vă recomand să-l treceți pe lista următoarelor lecturi. Dacă v-au plăcut Apicultorul din Alep sau Vânătorii de zmeie, cred că-l veți adora pe acesta. O carte care nu-ți dă răgazul să ridici ochii de pe pagină, plină de adevăr, înțelepciune și speranță. - Wiz Wharton

 

O examinare incitantă și răscolitoare a familiilor rămase captive într-un ciclu al nedreptăților și o privire empatică asupra sacrificiilor pe care trebuie să le facă un om pentru a-i salva pe cei dragi. Datorită talentului de povestitoare al Aishei Hassan, este o lectură deosebit de plăcută. - Marjan Kamali 


Traducere din limba engleză de Andreea Năstase.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie
  • Autor: Aisha Hassan
  • Editura LITERA
  • ISBN: 9786303555584
  • Număr pagini: 384
  • Limba: romana
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune: 130 x 200
  • Anul: 2025

Etichete: Când dansează licuricii, Aisha Hassan, Editura Litera, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute