Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.

Camelia Popa

Camelia Popa este profesor universitar de psihologie, psiholog clinician principal și coordonează un laborator de psihologie a personalității și psihopatologie socială. A publicat mai multe volume de psihologie și psihiatrie. Timp de 16 ani, a fost jurnalist în presa centrală. În literatură a debutat cu volumul Salbaticul din Balcani, Editura Trei, 2016.

Ideea scrierii acestei ficțiuni a apărut atunci când soțul meu, Daniel Popa, aflat pe ultimii metri ai vieții lui, a căzut în mâinile unor lucrători dezumanizați ai sistemului medical. Sinistra lui experiență a fost declanșatorul unor trăiri pe care le-am transpus, împreună, în planul cărții. Din păcate, el n-a mai apucat s-o vadă. Însă mi-a lăsat, prin testament nescris, misiunea finalizării ei. „O vei scrie, da?!"

„O voi scrie, Dănuțe!" Și am scris-o, în scop psihoterapeutic personal și profilactic social. În locul Spitalului de Psihiatrie nr. 14, unde se manifesta Regina nebunilor, putea să fie orice spital corupt, în care etica e aleatorie. Am ales unul de boli mintale pentru că problemele lui îmi sunt familiare.” (Camelia Popa)


? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.