Brant Pitre

„Când eram mai tânăr, tindeam să mă gândesc la viața mea spirituală ca la un fel de «ușă rotativă». Pe o parte era «păcatul de moarte», iar pe cealaltă erau căința și iertarea, sau «starea de har». Scopul meu principal era să mor de partea cea bună a ușii… Spre surprinderea mea, am aflat că nu așa descriu marii autori spirituali viața creștină. Ci, întocmai cum viața biologică a cuiva trece în mod obișnuit prin anumite stadii – copilărie, adolescență și maturitate –, tot astfel viața spirituală a unui om trece în mod normal prin stadii de creștere… Totodată, în Predica de pe Munte, Isus însuși descrie un singur «drum» sau «cale» pe care trebuie să umble toți ucenicii săi (Matei 7:14).“ — BRANT PITRE „Cu același farmec al oralității, precum și cu limpezimea ce-i caracterizează cărțile publicate până acum pentru publicul larg, tânărul biblist american împărtășește entuziast cititorilor descoperirile sale în domeniul teologiei spirituale pornind și lăsându-se călăuzit «cu Isus pe calea rugăciunii». Demersul lui Brant Pitre din volumul de față este o sinteză fericită între apropierea de marile teme ale autorilor ascetici și mistici din tradiția Bisericii care respiră cu amândoi plămânii – răsăritean și apusean – și preocuparea de a descoperi «rădăcinile biblice» ale problematicii abordate. Hrană îmbelșugată și pentru iubitorii Scripturii, și pentru cei ai tradiției bimilenare a creștinismului.“ — MONICA BROȘTEANU..

Traducere de Tatiana Niculescu Postfaţă de Robert Barron, episcop auxiliar de Los Angeles „Această carte porneşte de la o singură mare întrebare: A pretins Isus Nazarineanul că e Fiul lui Dumnezeu? Trebuie să atrag atenţia de la început că nu e o pledoarie exhaustivă. Nu e nici o pledoarie adresată specialiştilor, deşi, în note, îi citez pe mulţi dintre ei. Creştini, evrei, musulmani, agnostici sau atei – indiferent de orientarea religioasă –, dacă aţi dorit vreodată să judecaţi singuri dovezile biblice şi istorice privitoare la Isus, atunci această carte vi se adresează.“ — BRANT PITRE „Isus își întreabă la un moment dat prietenii apropiați: «Cine zice lumea că sunt Eu?» Și de atunci până în zilele noastre această întrebare primește nenumărate răspunsuri: un profet, un învățător remarcabil, o întruchipare a lui Ioan Botezătorul, Mesia, un vizionar, un făcător de minuni, o figură mitică... Teolog erudit, Brand Pitre își pune credința la încercare cu fiecare nouă carte. În Fiul lui Dumnezeu? Pledoarie pentru Isus, investigația sa în lumea iudaică a secolului întâi se construiește ca un roman polițist în jurul întrebării: Cine zice Isus că este El? Care sunt dovezile, motivele și argumentele care îi conferă identitatea de Fiu al lui Dumnezeu? Această carte scrisă de un om care-și trăiește credința deopotrivă cu neliniște și pasiune se citește pe nerăsuflate și se adresează oricui e curios să-l descopere (din nou) pe Isus.“ — TATIANA NICULESCU Ilustraţia copertei: Marco Palmezzano, Salvator Mundi, ulei pe pânză, cca 1495-1498 (detaliu)..

Care să fie cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor? O poveste care rezistă tuturor încercărilor, trădărilor și părăsirilor.Cine este acest Dumnezeu care ia chipul Mirelui mistic? Despre ce nuntă e vorba? La ce petrecere își invită Isus prietenii? În sfârșit, cum se poate trăi o viață religioasă cu bucuria și dăruirea unui ospăț nupțial? Brant Pitre este un maestru al aventurilor spirituale în textele consacrate ale creștinismului și un neîntrecut arheolog al secolului inaugurat de nașterea lui Cristos. Scrisă cu simplitatea înțelepciunii erudite, pe înțelesul oricui, această carte îl surprinde, îl încântă și îl pune pe gânduri pe cititorul dornic să înțeleagă Scripturile...

„Mulți oameni se raportează cu încredere la «Maica Domnului». În ortodoxie e numită mai ales «Născătoare de Dumnezeu» și «Pururea Fecioara Maria». În catolicism, titlurile ei sunt mai multe, mai ales în litanii. Pentru protestanți, e doar mama lui Isus. Dar câți dintre aceia care o invocă – sau o ignoră – se străduiesc să o cunoască? Nici nu e ușor. Evangheliile ne spun foarte puțin, iar celelalte scrieri ale Noului Testament – aparent, mai nimic.Teologul american Brant Pitre, cunoscut la noi datorită celor trei cărți apărute la Humanitas (Misterul Cinei de pe urmă, Pledoarie pentru Isus și Isus Mirele), aplică și cercetării de față aceeași me­todă cu care ne-a obișnuit: o atentă explorare a Vechiului Testament, dar și a creștinismului antic, cu profunda lui înrădăcinare în iudaismul de secol I. Rezultă un studiu tipologic pasionant – figura Mariei se desprinde în toată complexitatea și frumusețea ei și devine de interes nu doar pentru creștinii de toate confesiunile, ci și pentru evrei și pentru musulmani.“ — MONICA BROȘTEANUPe copertă: Giovanni Bellini, Madonna di Alzano (detaliu)..

În ultimii ani, creştinii de pretutindeni redescoperă originile iudaice ale credinţei lor. Iar între riturile creştine, Paştele, sărbătoarea Învierii Domnului, are cele mai puternice legături cu religia vechilor evrei. Brant Pitre şi-a propus să elucideze această legătură răspunzând unor întrebări precum: Cum arăta sărbătoarea Paştelui în vremea lui Isus? Ce aşteptau evreii de la Mesia? Ce a urmărit Isus prin instituirea Euharistiei? Şi, mai presus de toate, ce a vrut să spună Isus prin cuvintele: „Acesta este trupul meu… Acesta este sângele meu“ şi prin misterul frângerii pâinii? Subtil cunoscător al Bibliei şi al interpretărilor tradiţionale, evreieşti şi creştine, ale Sfintelor Scripturi, autorul aruncă o nouă lumină asupra Cinei de pe urmă, analizând vorbele şi gesturile lui Cristos în cadrul iudaismului din secolul I şi subliniind adevărata revoluţionare a credinţei pe care a inaugurat-o.„Cartea de faţă ne oferă o incursiune fascinantă în istoria religioasă a poporului ales, în care eşecul împlinirii destinului uman a fost reparat şi depăşit de o revelaţie şi o pedagogie divină care să-i permită omului să-şi redobândească demnitatea. Ele evocă situaţii de viaţă cu valoare paradigmatică, instituţii, gesturi semnificative care, mai apoi, se cristalizează într-o liturgie cu forţă eliberatoare. Cina de pe urmă luată de Isus Cristos cu ucenicii săi este o astfel de liturgie. Celebrarea ei nu doar reaminteşte un eveniment din trecut, ci, prin frângerea pâinii şi prin oferirea cupei cu vin, actualizează Jertfa de sine a Mântuitorului astfel încât rodul ei eliberator se perpetuează de-a lungul veacurilor.“ (Tarciziu ȘERBAN)..