Bogdan Rusu

Filosoful Mititelu Cezar

Bogdan Rusu excelează prin finețea unei interpretări care îmbină erudiția filosofică, investigația jurnalistică, cercetarea istorică a arhivelor Securității și, nu în ultimul rând, reconstrucția poveștii de viață a personajului central și a discipolilor săi, cu viețile lor paradoxale. Subiectul spectaculos al cercetării de față, Cezar Mititelu, este un filosof cu mască, nerecunoscut oficial, dar adulat de câțiva discipoli, bine cunoscut de multe generații de studenți ai Filosofiei bucureștene și, deloc întâmplător, urmărit constant de Securitate. În interpretarea complexă a autorului, Mititelu întruchipează modul excentric de a exista al multora dintre cei care, în vremea dictaturii, au fost însetați de libertate în manieră filosofică, înțeleasă după modelul vechilor gânditori greci. Mai exact, autorul identifică un model cinic al vieții filosofice, așa cum a fost el caracterizat de Hadot și, mai ales, de Foucault, unul care cultivă simplitatea vieții, detașarea față de a avea pentru a câștiga autenticitatea lui a fi, scopul fiind acela de a face din propria sa viață un teatru al adevărului. Numit un „Diogene român” (în Libération), un parazit vagabond și cerșetor (de către Securitate), un maestru în căutare disperată de discipoli, iar mai târziu un disident, autointitulat „profesor de responsabilitate”, excentricul cinic a mizat de fapt totul pe ipoteza comunistă, așa cum demonstrează autorul, ipoteză pe care și-o dorea pusă în practică așa cum se cuvine, și nu cum o făcea regimul. Criticile de acest fel, deși făcute de pe pozițiile dialecticii hegeliano-marxiste, au trezit și interesul instituției responsabile cu supravegherea panoptică, iar în cele din urmă l-au trimis după gratii, motivul oficial fiind însă faptul că a refuzat permanent să muncească. Pasionat de liste și de colaje, Mititelu și-a trăit până la paroxism neliniștile existențiale și dilemele politice, împreună cu cei câțiva autori preferați, păstrându-și, până la finalul tragic, nebunia de a-și duce viața în chip filosofic, adică în totală adecvare cu ideile în care a crezut.George Bondor..