Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Valea împăcării
În stoc

Valea împăcării

Traian Bodea
  • 4900 lei
Wishlist

Se pot pune in discutie o multime de motive ce i-au determinat pe cetatenii romani in perioada comunista sa colaboreze pe fata, deci angajat ca angajati ai unei institutii represive cum a fost securitatea, sau ca informatori care semnasera un angajament cu aceeasi institutie. Pentru condamnatii din motive politice, cei care le faceau viata un chin, sau uneori hotarau daca vor mai trai ori nu, erau anchetatorii, judecatorii si asesorii de la tribunalele militare si, evident, angajatii administratiei penitenciarelor, de la gardieni la comandanti. Toti au pe constiinta sute de mii de oameni pe care i-au ucis sau le-au distrus viata. Ne putem intreba daca se poate ajunge la o reconciliere cu trecutul. A concilia inseamna, fara indoiala, si rezolvarea unei neintelegeri prin intelegere, altfel spus, prin impacare si se intampla tot mai des sa intalnim situatii in care fostii detinuti politici au ajuns sa-i suporte pe cei ce voiau, cu orice pret, sa-i supuna unei ideologii strambe. Nu i-au putut ierta, dar, din tot felul de motive, i-au acceptat in viata lor. Una dintre miile de povesti care pot ilustra tendinta aceasta, putand fi auzite oriunde in tara, am localizat-o pe raul Finis care strabate satul cu acelasi nume asezat nu departe de orasul Beius. E unul din locurile, unde fiecare se poate impaca cu el, dar si cu restul lumii. Personajele tin insa de fictiune, dar pot fi gasite oriunde-i frunza verde si cer albastru.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie
  • Autor: Traian Bodea
  • Editura EIKON
  • ISBN: 9786064911353
  • Număr pagini: 292
  • Limba: romana
  • Format disponibil: paperback
  • Dimensiune: 145 x 205
  • Anul: 2024

Etichete: Valea impacarii, Traian Bodea, Editura Eikon, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute