Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Gramatica limbii germane

Gramatica limbii germane

Cornelia Danciu Aurelia Călugăriță
  • 5750 lei
În stoc

Wishlist

Lucrarea de față se adresează celor care învață limba germană că limba străînă, de la începători până la cei cu nivel mediu: elevi de gimnaziu și liceu sau adulți care vor să își împrospăteze, să își consolideze și să își adâncească cunoștințele de gramatică a limbii germane.

Explicațiile sunt însoțite de exemple concludente, cu traducerea lor în limba română, și, uneori, și de sugestii de învățare. În tratarea unor probleme, am urmărit raportarea la structurile limbii române.

Gramatică este structurată pe două capitole mari: Părți de vorbire (I) și Părți de propoziție și propoziții (ÎI). Lucrarea cuprinde, de asemenea, o anexă substanțială, care se vrea a fi un instrument de lucru pentru cel interesat să învețe limba germană, necesar pentru rezolvarea unor exerciții și sistematizarea structurilor gramaticale respective. 

Lucrarea de față poate fi folosită atât paralel cu oricare manual de gimnaziu sau de liceu, cât și independent de acesta, elevul sau adultul având, prin cheia exercițiilor, posibilitatea de autocontrol.



Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Gramatica limbii germane, Aurelia Călugăriță, Cornelia Danciu, Editura Corint, Reducere, Carte, Autor, Online, Germană, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.