Anton Holban

„Evocator subtil de climate sufleteşti şi pictor impresionist al peisajelor străbătute în călătoriile sale, fie că e vorba de cromatica mării şi orăşelelor Normandiei, de pitorescul balcanic al Cavarnei şi al Balcicului, de monumentele Parisului şi ale Egiptului, de Alpii francezi sau de Carpaţii româneşti, Holban nu a compus mari simfonii narative «în căutarea timpului pierdut ». A fost, în schimb, un maestru al «muzicii de cameră» şi al detaliilor semnificative (ca în prozele lui Proust din Les plaisirs et les jours)[...]Deseori excepţională, proza scurtă a lui Holban e cea mai preţioasă «colecţie de sunete» a neliniştitei, artisticei, prematur întreruptei sale existenţe.” (Paul Cernat)..

Recuperată târziu că opera importantă a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiana – adaptată la fondul și la tramele autohtone – dintre toate romanele cu astfel de ambiții scrise de prozatorii români în epoca.Romanul e o excepție în literatură noastră, propunând un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degrabă un agent activ (nu pasiv) în cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reușește să scoată parțial povestea Adulterinei din cadrele stramte și clișeizate ale literaturii vremii.Ioana marchează un moment experimental și este un vârf al proustianismului românesc...

Iat-o pe Dania, o ființă volatilă, tulburătoare, ceva între materie moale și himeră, imprevizibilă și contradictorie, trăind într-un prezent continuu. Și iată-l pe Sandu, bărbatul rătăcit în infinitele lui ipoteze, proiectând noi tentative de a o determina la o minimă consecvență, de a o prinde într-o oarecare legătură, de a-și îmbogăți realitatea cu prezența ei. Ceea ce îi desparte este intuiția femeii că a iubi un om nu înseamnă a-i ceda locul central în propria viață. Anton Holban creează, în „Jocurile Daniei”, o apoteoză a spiritului feminin, aureolat de libertatea lui vitală. (Oxana Gherman) Jocurile Daniei este un român care pune pe tapet dinamicile unei societăți mondene într-o formulă rară, la dată respectivă, în spațiul românesc. Jocurile Daniei este, înainte de toate, unul dintre cele mai moderniste române ale epocii, unul dintre vârfurile unui subgen care, abia după 1930, se manifestă cu toată forță în spațiul românesc – romanul de dragoste.Eroina acestui român este un construct, un obiect a cărui voce se face auzită doar pentru a-și confi rma propriile limitări arhitecturale. Dania este cea mai autentică golden girl a literaturii române, iar tragedia ei este aceea de a apărea cu câteva decenii mai târziu, când neadecvarea ei la contextul istoric și literar poate duce la interpretări reducționiste.Dania este primul personaj feminin pe care naratorul nu-l mai educa, prima femeie care răstoarnă raporturile dintre naratorul-bărbat și eroina și are avantajul unei poziții superioare. (Daiana Gardan)..