Jurnal de librar..

„Scenele redate de Anca ar fi amuzante dacă nu ar fi triste. Așa a spus, la un moment dat, un cititor și i-am dat dreptate. La prima citire, te amuzi. Uneori (de cele mai multe ori!) râzi cu lacrimi. La a doua citire, sau poate chiar la a treia, partea amuzantă rămâne deoparte și vezi realitatea. Vezi omul din spatele cărților și oamenii pe care îi întâlnește zi de zi, oamenii aceia care nu au habar că librarul citește cărți și nu gânduri. Citind cartea Jurnal de Librar, nu numai că vei privi cu alți ochi librăritul, dar e foarte posibil să te împrietenești cu primul librar care îți va ieși în cale și să-i mulțumești pentru răbdare, pentru zâmbet și chiar să aranjezi cartea căzută de pe raft pe care, între doi clienți nehotărâți, țârâitul telefonului și cutia cu noutăți ce trebuie etichetate și puse la raft, nu a reușit să o așeze la locul ei.” (Andreea Ban – Serial Readers)„Jurnal de librar a fost, la început, un hashtag pe care-l foloseam la finalul fiecărei povestiri legate de ceea ce mi se întâmpla la muncă pe care o puneam pe Facebook nu atât din dorința de a arăta ce amuzantă e viața de librar, ci mai mult sperând că publicul larg, consumatorii de carte și nu numai, vor vedea meseria de librar mai aproape de ceea ce este ea de fapt și mai puțin un „ah, ce frumos, stai toată ziua și citești și mai iei și salar”. Nu, n-ai nici măcar voie să citești la muncă în cele mai multe locuri. Și dacă ar fi așa, salariul nu e deloc de invidiat.” (Anca Zaharia)..

Noul volum de poeme al Ancai Zaharia e un strigat de disperare in fata absurditatilor si inechitatilor prezentului, precum si o (noua) tentativa de impacare cu sine. Un sine reactiv in fata unei lumi ipocrite si meschine. In fata suferintelor personale, a cruzimilor pe care generatii de copii si femei le indura in tacere si a trenului istoriei care trece incapatanat prin haltele gresite, Anca Zaharia isi imagineaza Pamantul Plath. Vocea oscileaza intre recunostinta fata de eroine anonime si furie impotriva patriarhatului; intre nevoia de izolare si tanjirea dupa iubire; intre chestionarea poeziei si convingerea ca un vers puternic poate vindeca. Daca e adevarat ca "poti sa fii nefericit oriunde te-ai afla", Pamantul Plath e locul unde, macar pentru o clipa, am simtit ca nefericirea capata sens. - Ruxandra Gidei (4fara15) Pamantul Plath e cea mai buna carte de poezie a Ancai Zaharia. Avem si aici, ca si in cele precedente, un eu feminin debordand de energii plathiene ("pot trai o vesnicie in timp ce ma autodizolv"), unul profund maturizat, controlat discret. Lucrat minutios, volumul mizeaza pe poezii asupra carora autoarea a revenit de mai multe ori - cu baioneta, lupa sau memoria. Dar - cel mai important - fara vreun truc anestezic, intrucat, o spune tot ea, "e posibil sa nu vezi toate astea daca iti iei pastilele". Anca vrea sa simta, sa traiasca si sa inteleaga totul, si nu oricum, ci pe propria raspundere, cu toate riscurile trecerii pe pamantul acesta atat de rotund. - Mihail Vakulovski..

Oare lipsa unei relatii amoroase este cea care alimenteaza si sustine creatia unui artist, oferindu-i mai mult timp, spatiu si inspiratie? Oare din frustrare sau din dorinta neimplinita artistul ajunge sa se "ofere" publicului intr-o forma mai sincera decat ar fi fost posibil intr-un alt context? Intrigata de aceste idei, am scormonit in viata si am scos la iveala povestile unor femei de succes care, indiferent de domeniul in care-si exercita creativitatea - proza, poezie, arte plastice etc. -, au curajul sa experimenteze si sa invete continuu in aceasta lume care a devenit un microunivers care se autosustine. Noua creatoare din Romania, care nu s-au sfiit sa impartaseasca din experientele si provocarile vietii de femei - in unele cazuri si mame - singure, au acceptat sa povesteasca despre perceptiile lor subiective asupra singuratatii in care au trait sau inca traiesc. - Anca Zaharia, coordonatorul volumului..