„Calea Sufletului” editia adaugita este o culegere de ganduri si stari menite sa consolideze drumul cel mai greu si mai frumos, cel al devenirii a ceea ce suntem.„Sufletul” nu este o notiune abstracta, sau un ideal, ci o parte determinanta a existenței noastre. Suntem pe atat cat suflet cunoastem si experimentam in aceasta viața. Cine nu porneste in explorarea propriului suflet, nu poate cunoaste nici iubirea, dar nici echilibrul. Doar un suflet netulburat este cel ce insoteste o minte limpede, si mintea in echilibru cu sufletul este cheia unei vieți cu sens, impacate si autentice. Odata pornit pe „Calea Sufletului”, destinația devine fiecare pas in parte, iar calatoria in sine face ca toate obstacolele si durerile sa fie lutul din care sculptam adevaratul chip al trecerii noastre prin viața...

Durerea este inceputul vindecarii. Durerea este declanșatorul cel mai puternic al puterii interioare. Dar de multe ori doare atat de tare, ca ne oprim acolo, in durere. Nu vrem sa vedem mai departe de suferința, suntem orbiți de ea, credem ca acolo, cu durerea, se termina tot. Și, de fapt, cea mai mare eliberare vine așa, deghizata in durere. Dar ca sa descoperi binecuvantarea, trebuie sa vrei sa treci prin vindecare. Trebuie sa iți dorești sa primești motivul pentru care s-a intamplat durerea: creșterea ta, dincolo de barierele mentale, neputințele sufletești, dincolo de framantarile minții inșelatoare. Ești mult mai mult decat durerea ta, ea este un simplu instrument. Ea e in mainile tale, nu invers. Tu decizi ce faci cu ea, in ce o transformi? Alegi sa transformi durerea in bucurie sau o lași pe ea sa te transforme in suferința?Micul alchimist, sufletul tau, e pregatit de vindecare. El știe ce poate și ce poți tu. Trebuie doar sa te lași purtat de aceasta experiența transformatoare, revelatoare și plina de cele mai prețioase invațaminte: viața ta. O viața care incepe cand faci pasul decisiv, de la durere la vindecare...

De ce unii parinti sunt abuzatorii copiilor lor? De ce unii copii nu isi recunosc parintii drept persoane dragi si fug de ei toata viata? Se mai poate repara o relatie parinte-copil care a fost distrusa? Si mai ales, ce rol joaca spiritualitatea in toata povestea? M-am asezat cu mama mea, in parc, pe scari, la muzeu, acasa, in studio, pe marginea raului, pe camp, in toate locurile la care nu te-ai gandi ca fiind potrivite pentru o filmare si am vorbit. Am vorbit despre ce simtim, ce credem, ce am facut si simtit noi atunci cand a fost greu si a durut. Asa a aparut emisiunea De vorba cu mama. Apoi m-am gandit sa transform aceste "sezatori" si intr-o carte, pe care sa o poata deschide fiecare persoana care si-a pus cel putin o data intrebarea: "Cum sa doara mai putin? Care e rolul meu in viata mea? Ce fac eu cu mine?" Tot ceea ce este scris aici e o buna bucata din viata, emotia si trairea noastra, necosmetizata si neretusata. Este experienta vindecatoare a ceea ce a trait mama mea, pana la 52 de ani, respectiv eu, fiica ei, pana la 31 de ani. Este o carte despre mame, fiice, neputinte, adevaruri, regasiri, credinta si... iubire. Uitati tot ce am scris pana acum, este o carte despre singurul lucru care exista de fapt, pentru care toate celelalte lucruri sunt create: IUBIREA. - Ana Maria Ducuta..

Avem senzatia ca viata se va intampla, candva, undeva, in viitor. Asteptam cu infrigurare fericirea, iubirea, eliberarea de durere... De fapt, totul se intampla acum. Totul se petrece in aceasta clipa, unica, vie si trecatoare, in care sufletul tau iti spune tot... Iti arata tot ce ai de invatat, ca sa poti trai si scrie propria ta poveste. Povestea uneori este un basm, alteori o poveste de groaza. Dar tot ce conteaza e sa fie despre tine, ca sa ai cum sa simti cu trairea tot ceea ce mintea nu intelege.Nimic nu ne pregateste pentru viata mai mult decat viata in sine. Nimeni nu ne poate cunoaste mai bine decat sufletul nostru. Niciodata nu este prea tarziu, decat atunci cand nu mai suntem prezenti in viata noastra. Nimic nu este fara rost daca am pus suflet acolo. Avem timp. Avem timp pentru tot ce vedem si simtim cu sufletul. Provocarea este sa il intelegem, sa-l manifestam si sa-l credem. Si cum facem asta? Cu fiecare pas pe care il parcurgem pe Drumul catre noi.....

Eternitatea... este atunci cand astepti un telefon de la omul iubit care intarzie sa apara.Eternitatea... este acea emotie pe care nu ai vindecat-o si continua sa te tina captiv in trecut.Eternitatea... este acea iubire pentru cineva care nu mai e in viața ta, dar totul e doar despre el.Eternitatea... este acel gand bun trimis intr-o rugaciune spusa in soapta si mare taina.Eternitatea... este puterea ta de a fi bun, de a lasa in urma ta o poteca pe care sa mearga cei care cauta drumul.Eternitatea este tot ceea ce iubim cu adevarat, tot ceea ce simtim si infaptuim cu toata fiinta noastra. Eternitatea este sursa de adevar: istorici, filologi, sfinti, ale caror invațaturi dainuie peste veacuri si continua sa schimbe vieti. Eternitatea este a sufletului si a mintii puse in slujba dreptei iubiri, credintei divine si intelepciunii ca viața este trecatoare. Trecatoare prin constiinta infinita care cauta sa zamisleasca in om ceea ce el este: iubire eterna...

Iubirea nu este doar o metafora, o poezie sau un cantec. Iubirea este motivul, justificarea si sansa la viata. Suntem atat cat iubim si traim doar atunci cand iubim.Dar uneori, "iubirea" este inlocuita de sora ei geamana, plasmuita cu asteptari nerealiste, fatarnicie si indiferenta: "neiubirea". Neiubirea ne face nesiguri, tristi si ne ia orice altceva am putea avea in viata noastra, in timp ce ne amagim ca avem "Iubire" in viata noastra. Cum facem diferenta intre cele doua? Cum stim ca suntem intr-o relatie de "neiubire" cu propria persoana sau cu altcineva? Cine si unde trage linia intre adevar si minciuna, tradare si loialitate, iubire si neiubire?Raspunsul este in ceea ce simtim, in faptele celuilalt, in gandurile noastre... pe care uneori nu ni le putem recunoaste... din pricina Neiubirii, care se lupta sa ia locul... Iubirii...

Exista o putere, o vindecare si o lumina pe care o mama le primeste cand da nastere copilului ei. Aceasta capacitate de a-i cunoaste sufletul copilului sau ii da puteri vindecatoare, pentru ca ea stie cum sa-l faca din nou, atunci cand el nu mai stie cine este. O mama iti da viata de mai multe ori, de fiecare data cand parti din tine mor, prin felul ei absolut in care te iubeste. Puterea unei mame asupra copilului ei este parte din puterea Creatorului asupra intregii creatii. Mama este primul arhitect al Universului tau interior, si parti din ea devin elemente constitutive ale sinelui tau intreg, din care te dezvolti, de la primul gangurit pana la prima deceptie din dragoste. Felul in care mama te iubeste este modul in care si tu vei iubi. Modul in care mama nu te iubeste va deveni zidul pe care il vei ridica in fata iubirii celorlalti. Lumea emotiei in care traieste mama ta este lumea in care tu vei creste. Absenta iubirii materne este o rana foarte dificil de vindecat, pentru ca e ceva imposibil de inlocuit. Senzatia ca esti abandonat de cea care te-a adus pe lume, neincrederea constanta in puterile proprii, indoiala si confuzia cu privire la fiecare om care intra in viata ta, teama ca nu vei putea sa apartii niciunui om, toate sunt simptome ale lipsei acestei iubiri. Mama mea a primit de la mama ei o lume a iubirii, a cautarii neobosite a adevarului si a compasiunii fara conditionare. Este o lume in care prima data am pasit eu, apoi sora mea. Astazi suntem la adapostul iubirii pe care bunica noastra, Ana, l-a construit in sufletul mamei noastre. De dincolo, ea a vegheat in taina si a ascultat cu aceeasi iubire, cand mama, apoi fiecare dintre noi am strigat: "Mama, vindeca-mi sufletul"...

Lumea in care traim nu este una pe care o putem lasa, asa cum e, mostenire urmasilor nostri. Traim in ruinele unor generatii care au reprimat, au tacut, au uitat, au transmis mai departe suferinta in forme invizibile: in traume mostenite, in tipare repetitive, in convingeri toxice care circula prin sange si educatie. Credem ca lasam mostenire bunuri, dar lasam, de fapt, ceea ce n-am vindecat, ceea ce n-am indraznit sa infruntam in noi insine. Daca nu incepem acum sa curatam campul constiintei colective de frica, indiferenta, cruzime, lacomie si mandrie, nu vom lasa in urma o lume, ci o rana care se transforma treptat intr-o gaura neagra a constiintei reduse la tacere. Dar cum sa traiesti constient cand nu stii unde se afla propriul tau suflet? Cand nu stii ce din tine este etern si ce este doar reactie automata?..

Ana Maria Ducuta, cunoscuta pentru abordarile sale profunde asupra spiritualitatii si dezvoltarii personale, este autoarea a 11 carti remarcabile pana in prezent, iar Privind dincolo de fereastra: o calatorie in sufletul tau reprezinta cel de-al 12-lea volum publicat.Noua sa carte, Privind dincolo de fereastra: o calatorie in sufletul tau, este un ghid esential pentru vindecare emotionala si echilibru interior. Ana Maria Ducuta isi indruma cititorii printr-o calatorie vulnerabila, oferindu-le uneltele necesare pentru a se regasi si a-si vindeca ranile sufletesti. Cartea este destinata celor care doresc sa exploreze adancimile propriului suflet si sa descopere pacea interioara. Aceasta nu este doar o lectura, ci un adevarat companion pentru oricine cauta sa isi gaseasca echilibrul in tumultul vietii moderne...

Avem atât de puțin timp să fim fericiți și o viață întreagă să fim nefericiți. Putem să ne facem griji pentru orice, dar suntem cu greu recunoscători pentru ziua de azi. Vedem cu ușurință lipsurile, iar împlinirile trec pe lângă noi, nebăgate în seamă. Ne petrecem ani din viață așteptând să înceapă viața, timp în care îmbătrânim în simțire, până la acuta, crunta lipsă completă de iubire. Suntem prea mândri să spunem „te iubesc”, deși universul întreg se mișcă prin vibrația acestor cuvinte. Poate pentru că fericirea cere o trezire a conștiinței, iar suferința e vechea noastră locuință. Poate pentru că ne este mai ușor să rămânem în labirintul fricii decât să pășim în lumina propriei noastre ființări. Dar viața nu începe mâine. Viața este acum, în clipa în care ne întoarcem fața spre lumină și recunoaștem că iubirea este singura forță care ne poate elibera de tot ce nu suntem cu adevărat. Iubirea nu este un simplu sentiment omenesc, ci o lege cosmică, aceeași energie prin care spiritele evoluează, lumea se naşte, iar conștiința își amintește originea divină. În măsura în care alegem Iubirea, alegem Adevărul; și în măsura în care ne ridicăm din frică, revenim la ceea ce este etern în noi. Căci nu viața ne lipsește, ci curajul de a trăi în acord cu sufletul, iar acesta este singurul act de inițiere la care suntem chemați cu adevărat...