Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Amintiri din casa morților
În stoc

Amintiri din casa morților

F. M. Dostoievski
  • 4900 lei
Wishlist

În ianuarie 1850, Dostoievski este încarcerat în Siberia pentru rolul avut într-o conspirație politică. Petrece acolo patru ani, cea mai agonizantă perioadă din viața sa, iar experiența trăită printre deținuți este recreată magistral în acest roman cvasi-autobiografic, primul roman despre închisorile rusești. Nu de puține ori, vocea autorului răzbate clar prin cuvintele eroului său, Alexandr Petrovici Goriancikov: Da, e mult de atunci; acum îmi pare că totul n-a fost decât un coșmar. Mi-aduc aminte clipa când am fost adus în temniță, într-o seară posomorâtă de decembrie. Ocnașii se întorceau de la lucru, pregătindu-se pentru numărătoare. Un subofițer mustăcios mi-a deschis în sfârșit poarta acestei case ciudate, în care aveam să mă chinuiesc atâția ani, să îndur atâtea încercări, pe care nu mi le-aș fi putut imagina cât de cât dacă nu le-aș fi trăit aievea. Așa, de pildă, mi-aș fi putut oare închipui vreodată chinul groaznic, de neîndurat, de a nu putea rămâne singur măcar o clipă vreme de zece ani? La muncă, dus între paznici; în cazarmă, însoțit cu încă două sute de alți ocnași; niciodată singur, niciodată tu cu tine însuți! De altfel, nu era lucrul cel mai greu cu care trebuia să mă obișnuiesc.

 

Am citit Casa Morților. Uitasem multe din ea și am recitit-o; nu cunosc o carte mai bună în toată literatura nouă, incluzându-l pe Pușkin. Nu tonul, ci punctul de vedere este uimitor, sincer, natural și creștinesc. O carte bună, convingătoare. M-am delectat ieri toată ziua cu ea, cum nu m-am mai delectat de mult. Dacă-l vedeți pe Dostoievski, transmiteți-i că-l iubesc. - Lev Tolstoi, scrisoare către N. N. Stahov

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Amintiri din casa morților, F. M. Dostoievski, Editura Art, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...


Demonii. Vol. 76

Demonii. Vol. 76

F. M. Dostoievski


4499 lei

Însemnări din subterană - Eternul soț - Jucătorul
Demonii

Demonii

F. M. Dostoievski


8500 lei

Crime And Punishment

Crime And Punishment

F. M. Dostoievski


7314 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.