Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Allan Percy

Allan Percy


Dieta spirituală: un program revoluționar pentru eliminarea a tot ce îți îngreunează inutil viață

Dieta spirituală: un program revoluționar pentru eliminarea a tot ce îți îngreunează inutil viață

Cartea este un ghid practic care ne ajută să eliminăm acele obiceiuri responsabile de scăderea calitățîi vieții. Cele mai frecvente 24 de cauze ale nefericirii sunt supuse unei analize obiective și clare, într-un program de „dietă” în care scopul este să le înlăturăm treptat una câte una, cu fiecare săptămâna care trece.Stresul, ranchiună, frică, nerăbdarea, perfecționismul, ostilitatea – și altele asemenea lor – sunt abordate capitol cu capitol, începând cu un exemplu din viață de zi cu zi. Apoi, o pleiadă de „nutriționiști spirituali” ne arată felul în care aceste comportamente ne afectează bucuria, bunăstarea și sănătatea.Organizată că o dietă cu obiective săptămânale, această carte are că misiune reducerea cantitățîi de nefericire și de suferință, sentimente care se dezvoltă atunci când perpetuăm obiceiurile dăunătoare din punct de vedere emoțional. Când începem să învățăm cum să ne să ne hrănim cu emoții sănătoase, realizăm lucruri minunate, cum ar fi faptul că:- îngrijorarea neîntemeiată ne diminuează încrederea în sine;- în loc să ne comparăm cu ceilalți, este mult mai productiv să ne inspirăm de la ei;- a fi mereu în defensivă este o slăbiciune, nu un punct forțe;- prea multă critică îi poate răni pe alții, dar și pe noi înșine;- iertarea este mai eliberatoare pentru cel care iartă decât pentru cel care este iertat...


3400 lei

Stoc epuizat
Vezi detalii
Einstein pentru debusolați - Soluții atomice pentru probleme relativ grave

Einstein pentru debusolați - Soluții atomice pentru probleme relativ grave

Anul 1905 a fost considerat un „an miraculos”. Albert Einstein a publicat trei articole și o anexă, revoluționând complet modul în care fizicienii înțelegeau lumea și punând bazele teoriei relativității. În același an, a elaborat cea mai vestită ecuație din istoria fizicii și, probabil, cea pe care o vedem adesea ștanțată pe cele mai multe tricouri: E=mc2. Energia este egală cu masă înmulțită cu viteză luminii la pătrat. Masă se poate transformă într-o uriașă sursă de energie; din această idee vor lua naștere proiectul Manhattan și bombă atomică. Einstein a avut un rol fundamental în acel program ale cărui consecințe l-au urmărit tot restul vieții.Viziunile sale absolut noi asupra naturii luminii au reprezentat punctul de pornire al fizicii cuantice, una din cele mai moderne teorii, care reprezintă o adevărată provocare pentru gândirea logică și ne pune la încercare spiritul practic în cel mai înalt grad. Când intrăm mai adânc în lumea fantastică a cuanticii, descoperim imediat fapte extraordinare: obiectele pot există în mai multe locuri în același timp, ceea ce pare solid este vacuum etc. Aceste paradoxuri, semănând cu niște koanuri, demontează total structurile noastre mentale și dau naștere unei stări de „confuzie”, care este anticamera gândirii creative. Meritul lui Allan Percy este de a fi reunit 85 de pilule de înțelepciune din gândirea lui Einstein și de a le fi tradus în limbajul psihologiei cotidiene, că începuturi de soluții practice pentru a relativiza preocupările, pentru a rezolva problemele și pentru a găși formulă cea mai simplă și mai puternică cu scopul de a ne împlini propria existența...


3100 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.