Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Flavian Vol. 5: Armaghedonul

Flavian Vol. 5: Armaghedonul

Cartea Armaghedonul este a cincea carte din seria FlavianEste deosebit de important să înțelegem că adevăratul câmp de luptă rămâne sufletul omului. Pe acest câmp de luptă are loc bătălia decisivă între Bine și Rău, între diavol şi Hristos. Acesta este Armaghedonul fie­cărui om în parte, lupta căreia nimeni nu i se poate sustrage. Acest duh de rugăciune din catacombă, binecunoscut mie de la slujbele monahale athonite, pe care îl simt mereu în timpul rugăciunii euharistice a părintelui Flavian în faţa Sfintei Mese a modestei noastre biserici „Acoperământul Maicii Domnului”, este duhul care umple Meteorele, care iradiază din Cuvuclionul Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim, care îţi face inima să bată mai repede în faţa moaştelor Sfântului Serghie de la Lavra Sfintei Treimi! Totul aici este cât se poate de real... Ținând cont de sfaturile duhovnicului de a renunța la orice reflecţie și de a alunga gândurile atunci când inima vibrează pătrunsă de comunicarea cu Dumnezeu, i‑am dat sufletului posibilitatea de a se umple de duhul de rugăciune din jur, să intre într‑o stare de pace, tăcere, pocăință pentru propria natură păcătoasă și bucuria liniștită și strălucitoare întru Domnul și dragostea Lui cea nemărginită şi atotcuprinzătoare! Doamne! Iisuse Hristoase! Fiul lui Dumnezeu! Miluiește‑mă pe mine, păcătosul! repetam eu, simțind că El mă aude, mă iubește și, ca de fiecare dată, mă miluieşte! Doamne! Slavă Ţie pentru toate!Traducere din limba rusă de Eugen Diaconu...


2800 lei

În stoc
Flavian Vol. 6: Corabia albă

Flavian Vol. 6: Corabia albă

Flavian. Corabia albă. O pildă pentru cei cu suflet curatCartea Corabia albă este a șasea carte din seria FlavianFlavian. Corabia albă - un nou volum al cunoscutei serii semnate de părintele Alexandru Torik - îi readuce în prim-plan pe părintele Flavian și pe credinciosul său însoțitor, Alexie, devenit între timp monah. Pentru a-și reface sănătatea, părintele Flavian pornește spre însorita Portugalie. Călătoria se transformă însă într-un nou prilej de întâlnire cu oameni încercați de suferință, îndoială și pierderea speranței. Prin cuvânt, răbdare și puterea pildei personale, părintele îi ajută să-și regăsească sensul vieții și să caute apropierea de Dumnezeu. Ce cred eu despre această corabie? priveam pierdut către oceanul ce se întrezărea deasupra palmierilor bătuţi de vânt. Nu ştiu. Nu cred nimic. Este... atât de frumoasă, strălucitoare... Parcă te îndeamnă să te gândeşti la ceva bun... Ai vrea să urci la bordul ei şi să rămâi acolo, să pluteşti cu ea undeva, oriunde... Corabia este unul dintre simbolurile străvechi ale Bisericii, Corabia mântuirii... Știu că-mi vei trimite ajutorul Tău şi că nu mă vei părăsi... Că la un moment dat vei trimite după mine această corabie luminoasă! Mă voi strădui, Doamne, mă voi strădui să fiu vrednic să urc pe ea şi cred că mă vei ajuta să fac asta, să fiu cum trebuie pentru a putea ajunge acolo! Ştiu că mă iubeşti! Mă las în voia Ta, Doamne, fă cu mine după voia Ta!Traducere din limba rusă de Eugen Diaconu...


3000 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă