Alexandru Mironescu

„Mai întâi, toată această Mărturisire a mea este o atestare, adică un Testament... Dacă aș muri acum, aș murmura: am fost fericit, am fost om privilegiat și covârșit de marile bucurii ale vieții. Am suferit mult, și nu lipsesc din lista suferințelor multe ca să nu le fi încercat și să nu le fi trăit până la extrema îndurare și deznădejde. Dar nu am regrete și nici dezamăgiri, și aș pleca de aici cu conștiința că am fost solidar cu tot ce am făcut, bune și rele, solidar și răspunzător de ele. Am primit și am hrănit, după înțelegerea mea, cele mai înalte sentimente, cele mai nobile aspirații, cele mai teribile probleme care au confruntat Omul, de când e el sfânt, erou, poet, martir, nebun. Am însă și o tristețe mare, foarte mare, undeva în sufletul meu, că nu am putut, cum am dorit, să împărtășesc ce-am purtat în inima mea unor oameni cărora aș fi voit să le dăruiesc în chip viu totul, ca să știu că pot spune și ei cum pot spune eu: datorez mult cărților, dar datorez totul câtorva oameni.” (Alexandru Mironescu)„N. Steinhardt spunea despre Mironescu că «era un creștin cum rar întâlnim: nebigot, nehabotnic, nefățarnic; drept și îngăduitor»; părintele Benedict Ghiuș îi recunoștea «calitatea excepțională» de «înțelept», de «adevărat cavaler al spiritului și al credinței», iar Mihai Șora, în prefața sa confesivă, îi evocă «statura spirituală» și «grija pentru soarta comunității». Pornind de la aceste recomandări adamantine, cărțile sale s-ar cuveni să ne trezească atenția. Dincolo de valoarea lor documentară, întregind cunoașterea epocii și, în special, a Grupului «Rugului Aprins», ele ne descoperă o personalitate de talia lui Jacques Maritain, Vladimir Ghika sau Romano Guardini, dacă ar fi să ne gândim doar la confrații săi, mult mai cunoscuți, din aceeași epocă.” (Bogdan Tătaru-Cazaban)..

Care este, asadar, testamentul, mostenirea lui Alexandru Mironescu, lasata prin acest Jurnal? Este bucuria pura, bucuria celui dedicat cunoasterii sub toate formele: umana, divina si mai ales a propriei sale fiinte. Este o anume atitudine de viata, provenita din bogata sa experienta, a unei puternice personalitati, care se regaseste cu prisosinta in Jurnal. Cercetatorul chimist, validat prin viata sa stiintifica, care se apropie treptat de filozofia stiintei si de filozofia religiei, ulterior de mistica crestin-ortodoxa in forma sa cea mai vie, prin practica isihasta, la Rugul Aprins, pledeaza in acest Jurnal in favoarea stiintei, dar totodata pentru non-idolatrizarea stiintei. Este o forma de generozitate deschisa spre toate orizonturile cautarii spirituale. Este o deschidere realista catre realitatea prezenta si viitoare, mai ales cea politica - comunismul va cadea, intuia Mironescu, tocmai in 1968 cand nimeni nu credea aceasta, ba chiar o seama de intelectuali romani aderau la Partidul Comunist. Este o forma superioara de luciditate (trezvie) care nu se lasa amagita de cantecele de sirena, din ce in ce mai abil deghizate, ale acestei lumi. Iar Al. Mironescu intreprinde in Jurnal ample incursiuni pe marile si oceanele cunoasterii umane pentru devoalarea cantecelor de sirena: fie acestea geopolitice, fie culturale, fie spirituale. Este o specie de crestinism ortodox in care primeaza cautarea Dumnezeului celui Viu. De aceea, crestinismul marturisit de Jurnalul lui Al. Mironescu nu este nicicand incruntat, este optimist si increzator in generozitatea Duhului. - Marius Vasileanu  A fost unul din cei mai curati oameni din cati am cunoscut. si un crestin cum rar intalnim: nebigot, nehabotnic, nefatarnic; drept si ingaduitor. - N. Steinhardt..

Mişcându-se pe o gamă întreagă de situa ţii dintre cele mai felurite, ca însă şi viaţa, de la faptul divers, umor, emoţii, destăinuiri intime până la sudori reci, cutremurul total şi groaza îngropării de viu adevărate, rar am simţit carte mai tulburătoare, mai adânc omenească, mai răscolitoare, ca Floarea de Foc... Tot timpul lecturii am avut senza ţia că mă găsesc în prezenţa unui înțelept de o calitate excepţională, un adevărat cavaler al spiritului şi al credinţei, comunicând din dragoste, oamenilor din vremea lui, un tonifiant, fecund şi cuprinzător mesaj de încredere în viaţă, în Dumnezeu şi în oameni. Înţelepciunea lui nu importă cum o numim, dar e o înţelepciune pe limba şi pentru sensibilitatea omului de astăzi, cu rigoarea, cu acoperirea şi cu setea de precizie a omului de ştiinţă, cu arta şi elevaţia scriitorului, cu certitudinea şi dinamismul cavalerului credinţei. Cunoscând bine de la cine emană, găsesc mai exact poate să o numesc mesajul unui umanist creştin de astăzi. Şi dacă ar fi să-l înscriu undeva, n-a ş ezita o clipă să-l aşez printre scriitorii din aceea şi familie: L. Bloy, E. Hello, A. Carrel, A. de Saint-Exupéry, T. de Chardin chiar, fireşte, fiecare cu specificul său şi păstrând proporţiile... Prin raiul redeschis din inima oamenilor circulă deci, din nou ca odinioară, dinamismul Viului Dumnezeu şi ne solicită spre o conştiinţă nouă de om: o conştiinţă nobilă, de înfricoşătoare răspunderi, grandioasă, fecundă, realistă, de om însumat în Totalitate. (Părintele Benedict Ghiuș)..