Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Stele și gheață. Cartea I: Cărări pe gheață

Stele și gheață. Cartea I: Cărări pe gheață

Alexandru Lamba
  • 3295 lei
În stoc

Wishlist

În nemărginirea spațiului, stelele se nasc, ard atât cât le este lor îngăduit să ardă, apoi se sting. Iar când se sting, iau cu ele în noapte toate acele lumi pe care lumina și căldura lor le-au hrănit pe bolovanii care roiesc în jur. Nimic nu trăiește la nesfârșit. Totul trebuie să piară.

Când apăsarea acestui adevăr este pe umerii tăi, pentru că lumea ta este pe marginea abisului, iar puterile îți sunt prea mici pentru a lupta cu o astfel de soartă, acceptarea este ultima încercare.

În fața acestei încercări găsim două națiuni care împart o lume de gheață, fiecare văzându-și de drumul ei. În zilele cele de pe urmă, viețile puținilor martori ai agoniei stelei îmbracă hainele luptei pentru ultimele fărâme de demnitate.


„Ca orice stea, și Xee, soarele lor, avea o viață limitată. El se născuse demult, tare demult, cu multe miliarde de ani înainte de apariția civilizației lor. Fusese blând și darnic cu lumina și căldura sa, iar Titanii îl divinizaseră. Zeci de mii de ani de când își țineau ei înșiși istoria, îi primiseră darurile și din izvorul lui își trăseseră puterea.

Însă acum se schimbase. În ultima mie de ani începuse să se zgârcească, dându-le din ce în ce mai puțină căldură. Fenomenul începuse foarte lent și nu fusese observat, însă în ultimele secole schimbase fața lumii.

La vremea la care cunoștințele astronomice le permiseseră titanilor să calculeze duratele de viață ale stelelor, Xee era deja în agonie. Însă ei nu înțeleseseră acest lucru. Știau că este o stea foarte bătrână, dar credeau că avea să mai trăiască măcar câteva mii, poate chiar zeci de mii de ani. Suficient timp…„


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Stele și gheață, Cărări pe gheață, Alexandru Lamba, Editura Herg Benet, Cărţile Arven

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Istoria lumii hartă cu hartă

Istoria lumii hartă cu hartă

Urmărește mersul istoriei în peste 140 de hărți special realizate pentru acest volum, în care sunt c..


19990 lei

Nașterea cetățeniei democratice. Femeile și puterea în România modernă
Așteptând revoluția. Pașoptismul și vocile sale
Pompeii. Viața unui oraș roman
Trecut-au anii. Bucureștiul de ieri și de azi
Masoni sub judecata comunistă. Grupul Bellu

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.

Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.