Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Concursul de titularizare – Învăţământ preșcolar

Concursul de titularizare – Învăţământ preșcolar

Lucrarea de față se adresează celor care doresc să participe la concursul național de titularizare, pentru ocuparea unui post de educator/institutor/profesor în învățământul preșcolar.Culegerea conține 10 teste pentru concursul de titularizare, cinci dintre acestea fiind însoțite de rezolvări, comentarii, precizări, observații metodice și sugestii teoretice, iar celelalte cinci fiind însoțite de bareme de corectare. Problemele selectate acoperă subiecte importante din programă și constituie un antrenament util în procesul de pregătire pentru concurs. Subliniem că testele sunt în concordanță cu noile modele, valabile la momentul actual.La începutul volumului este prezentată programa de concurs, apoi testele și rezolvările sau baremele, în funcție de caz, iar la final o serie de anexe care sintetizează aspecte esențiale din domeniul limbii și al metodicii. Autorii au venit în sprijin cu schițe care conțin informații necesare de limba română (ortograme, morfologie, sintaxă), care sunt evaluate prin itemii dedicați textului-suport. În plus, conceptele de metodică sunt definite pentru a oferi claritate demersurilor care se pot propune în rezolvări.Avem convingerea că prin această lucrare venim în sprijinul colegilor cu numeroase clarificări conceptuale și soluții eficiente de abordare a subiectelor. Am scris acest volum cu încrederea că o formare de bază consistentă trebuie urmată de o continuă îmbogățire și de susținere, deopotrivă, din partea colegilor. Cu siguranță, succesul la examen depinde de autoformarea permanentă a fiecărui profesor, de individualizarea studiului, de integrarea în propria concepție la clasă a teoriilor din domeniu, prin formarea unui profil de educator eficient, deschis, dinamic și inovator...


4000 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.