Alex Ștefănescu

Criticul literar Alex. Ștefănescu face în această carte o pledoarie pentru scris inedit, scris așa cum nu s-a mai scris, după niște reguli inexitente până acum. El compară scriitorul care scrie fără reguli anumite, fără să urmeze un traseu dinainte delimitat de înaintași, cu schiorii care merg pe cărări nebătute, creându-și propria pârtie, una pe care nu s-a mai schiat înainte.Printre temele abordate și care dau titlurile capitolelor se numără: Imitația inventivă (despre literatura aluzivă și procedee literare inventive, despre mijloace artistice, despre artă în general, fidelitate în artă și consumatorul de artă, despre valoarea cognitivă a artei), Despre impuritatea literaturii (despre talent, vocație, menire, despre cauzele artistice și neartistice ale artei, despre imitație inventivă, considerată esențială în artă), Moda roților pătrate (așa numește autorul capitolul și teoria conform căreia asistăm la tot felul de scrieri și scriitori fără talent, înlocuit, după părerea autorului, de activitate a inteligenței, de perfecționare permanentă, apoi autorul vorbește despre imortalitatea literaturii, despre expresivitatea limbii, dar și despre nevoia de actualizare a limbajului, a vocabularului, pentru ca cititorii să mai înțeleagă realitățile exprimate), Opera literară ca perpetuum mobile, Să ne imaginăm că am fi toți scriitori, În literatură scopul scuză mijloacele, Exegi monumentum, Exprimarea in extenso, A fi sau a nu fi inteligibil.Ultimul capitol, în loc de postfață, reprezintă un interviu acordat de autor lui Cristian Pătrășconiu...

Criticul literar Alex. Ștefănescu a lucrat la volumul de față patru ani. Patru ani în care a locuit pur și simplu în poezia lui Eminescu. Mulți dintre cunoscuții lui l-au întrebat pe parcurs ce îl motivează, amintindu-i de atâtea ori că în biblioteci s-au adunat în ultimul secol sute de cărți despre Eminescu. La întrebarea „Crezi că ai găsit interpretări mai originale ale operei lui decât cele de dinaintea ta?”, Alex. Ștefănescu răspunde, cu deplină sinceritate, că nu a căutat, cu orice preț, originalitatea interpretării. Din păcate, tocmai dorința de originalitate i-a făcut pe mulți exegeți să se îndepărteze de textul eminescian. Așa s-a ajuns la considerații critice cu totul străine de poeziile lui Eminescu, unele dintre ele adevărate aberații pe care le recunoaștem cu toții în cărțile de specialitate sau chiar în manualele școlare. Prin acest volum, Alex. Ștefănescu reușește, în primul rând, să ne convingă să citim încă o dată, cu mare atenție, poeziile lui Eminescu.Dacă în prima etapă a proiectului criticul se întreba cu oarecare îngrijorare dacă va mai simți puterea de seducție a operei eminesciene pe care a simțit-o pe vremuri, recitind-o acum, cuvânt cu cuvânt, vers cu vers și poem cu poem, l-au încercat emoții și mai intense: „În timpul lecturii, m-am simțit nu numai entuziasmat, ci și intimidat de ceea ce a putut să facă un tânăr din secolul nouăsprezece din cuvintele limbii române”.Cu aceeași surprindere vor descoperi revelațiile lui Alex. Ștefănescu și elevii sau studenții, cititorii pasionați de Eminescu și specialiștii în litere.- Eminescu, poem cu poem dezvăluie mijloacele prin care poetul a reușit să combine cuvintele printr-o artă care seamănă cu magia.- Succesul lui ca poet nu se datorează exclusiv muzicalității versurilor.-  Părți considerabile din poemele eminesciene sau chiar poeme întregi care n-au fost examinate și comentate niciodată de criticii și istoricii literari sunt cuprinse în acest volum.Mesaj pentru tineri: „Un om real a creat o operă de o valoare neverosimilă. Și a avut ca mijloc de exprimare o limbă pe care noi, azi, o vorbim atât de prost! Poate învățăm ceva de la el. Sau poate ne dăm seama, măcar, că suntem în stare să realizăm ceva extraordinar, dacă unul de-al nostru a făcut-o cândva.” (Alex. Ștefănescu)Notă: Comentariile critice pot fi citite fără consultarea paralelă a operei lui Eminescu, întrucât în cuprinsul capitolelor se află toate citatele necesare. Totuși, la addenda sunt reproduse integral poeziile publicate în timpul vieții poetului care au fost analizate în acest volum...

Editura ALLFA inaugurează seria de volume „Eminescu, poem cu poem”, care va cuprinde întreaga operă poetică antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu.Lucrarea „Eminescu, poem cu poem. Călin (file din poveste)” ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciană. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu una dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi poezia eminesciană.Călin, „voinicul” din basmele populare românești, îi face o vizită nocturnă, neanunțată, fetei de împărat. Alex. Ștefănescu scoate în evidență capacitatea poetului de a păstra ritmul, de a nu precipita relatarea, deși evenimentele se precipită. Marii poeți ai lumii, Homer și Dante, stăpâneau aceleași mijloace. Mai mult decât atât, o dezvoltare calmă a ideilor, cu toate nuanțările necesare, se regăsește și în interiorul replicilor personajelor lui Shakespeare. Un mare scriitor știe că spectacolul existenței este mai important decât succesul sau insuccesul întreprinderilor omenești.Volumul cuprinde poemul „Călin (file din poveste)” însoțit de textul critic al lui Alex. Ștefănescu. ..

Critică literarăVolumul de față din seria Eminescu, poem cu poem ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poeziile eminesciene. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană.Cartea cuprinde poeziile Doina, Împărat și proletar, Glossă, Epigonii și O, mamă, însoțite de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.-  În „Doina”, Eminescu joacă rolul unui profesor de geografie atemporală, trasând o hartă ideală a României, așa cum se păstrează în memoria sa afectivă.- Alex. Ștefănescu recuperează sensul inițial al poeziei „Împărat și proletar”, după ce în timpul regimului comunist discursul proletarului a fost decupat din poem, iar celelalte două discursuri, al împăratului și al poetului însuși, au fost trecute sub tăcere. - „Glossă” exprimă o formă de scepticism față de comedia umană, analizând inconsistența morală a lumii.- În „Epigonii”, poetul evocă presupusul idealism al scriitorilor de altădată, în comparație cu mediocritatea afectivă a contemporanilor lui.- „O, mamă” ia un instantaneu al veșniciei, într-un mod asemănător celui în care Kant vorbește despre eternitate folosind terminologia filosofică. Seria de volume Eminescu, poem cu poem cuprinde opera poetică antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu. ..

Emoția întâlnirii cu poeziile postume ale marelui EminescuAlex. Ștefănescu revine la textul eminescian, înarmat cu cele mai fine instrumente de analiză și entuziasmat de frumusețea pură a acestuia. La o nouă lectură: postumele este un amplu volum de comentarii critice, dedicat de criticul literar și scriitorul Alex. Ștefănescu poeziilor eminesciene publicate după trecerea în neființă a poetului. Acesta a fost precedat de volumul La o nouă lectură: antumele și reprezintă un nou punct de referință în călătoria de redescoperire a textelor eminesciene. Spre deosebire de poeziile antume, luate în considerare în totalitatea lor, postumele au devenit obiect de studiu în marea lor majoritate. Nu toate, pentru că unele sunt rămășițe ale încercărilor poetului sau opere abandonate de autor după ce a preluat din ele idei, imagini sau versuri întregi pentru construirea altor poezii. Alex. Ștefănescu rămâne tributar aceleiași dorințe de a prezenta opera poetică eminesciană într-o lumină actuală și într-un stil accesibil. Totul cu scopul declarat de a înlesni apropierea dintre tinerii de astăzi și versurile create de un spirit unic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Un bun cunoscător al limbii române, Alex. Ștefănescu nu își poate reține admirația față de nivelul de cunoaștere la care ajunsese Mihai Eminescu. La o vârstă reprezentând jumătate din vârsta criticului, poetul știa mai multe cuvinte românești. Dar, din toate cele aproximativ 200.000 de cuvinte pe care le utiliza în articolele de ziar și în traducerile sale, folosea în poezie numai 700-800. Cum au ajuns poeziile create prin împletirea unor cuvinte de bază, de largă circulație, înțelese de toți vorbitorii de limba română, la gradul de profunzime care ne uimește astăzi? Cheia se află în modalitatea ingenioasă de combinare a acestora, care a avut ca rezultat „o poezie de o neasemuită frumusețe”.Tot în acest volum, la Addenda, cititorii vor regăsi reproduse integral poeziile analizate.„Parcă devenea zeu când scria. Mai mult decât orice, mă miră faptul că Eminescu a existat.” (Alex. Ștefănescu)..

Editura ALLFA inaugurează seria de volume „Eminescu, poem cu poem” care va cuprinde întreaga operă poetică antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu.Lucrarea „Eminescu, poem cu poem. Luceafărul” ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciană. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu cea mai cunoscută poezie din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi poezia eminesciană.Numai un scriitor de geniu poate crea un personaj care să ajungă mai cunoscut decât el. Așa cum Hamlet egalează celebritatea lui Shakespeare, iar Don Quijote pe cea a lui Cervantes, și Eminescu este concurat ca notorietate de unul dintre personajele sale, luceafărul. Mai mult decât atât, poetul a fost numit până la sațietate „luceafărul poeziei românești”, sintagmă despre care Alex. Ștefănescu spune că este considerată în prezent o expresie uzată din limba de lemn a omagierii lui Eminescu.Renunțând la limbajul bombastic în care a fost prezentat până acum, criticul literar subliniază frumusețea literară a straniului love-story dintre luceafăr și Cătălina. Este o poveste de neuitat, comparabilă cu alte iubiri irealizabile (sau posibile numai prin sacrificiu) întipărite în memoria noastră culturală, precum aceea dintre Zeus, stăpânitorul cerurilor, și Europa, prințesa feniciană, cea a lui Romeo și a Julietei, și precum povestea dintre riga Crypto și lapona Enigel din poemul lui Ion Barbu.Volumul cuprinde poemul „Luceafărul” însoțit de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.  ..

Critică literarăVolumul „Eminescu, poem cu poem. Scrisoarea III” ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poezia eminesciană. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu una dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană.Volumul cuprinde „Scrisoarea III”, însoțită de textul critic al lui Alex. Ștefănescu. Prin solemnitate și dramatism, poemul este comparabil cu Simfonia a III-a, „Eroica”, a lui Beethoven. Fiecare cititor simte că își ia revanșa pentru înfrângerile suferite de-a lungul timpului, ca român. În 1395, românii i-au învins pe invadatorii turci la Rovine, iar această victorie a fost precedată de un dialog între înțeleptul domnitor Mircea cel Bătrân și mereu triumfătorul sultan Baiazid. Evocarea acestei bătălii, pe care Țara Românească a câștigat-o cu sute de ani în urmă împotriva Imperiului Otoman, ne face să retrăim fericirea de a învinge un adversar aparent invincibil.Fragmente din „Scrisoarea III” sunt răspândite peste tot în spațiul vieții publice românești, iar cine le-ar aduna cu migală ar putea reconstitui aproape întregul poem. Multe dintre sintagmele pe care le cuprinde sunt reproduse sau parafrazate în viața de zi cu zi, de oameni din toate mediile sociale, în scris sau în exprimarea orală: „Voi sunteți urmașii Romei?”, „Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul”, „Tot ce mișcă-n țara asta, râul, ramul”, „Eu nu ți-aș dori vreodată să ajungi să ne cunoști” și multe altele. Seria Eminescu, poem cu poem cuprinde opera poetică antumă a marelui poet, analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu. ..

Critică literarăVolumul de față din seria Eminescu, poem cu poem ne dezvață de toate vechile obiceiuri de interpretare care au prezentat în limbaj de lemn poeziile eminesciene. Alex. Ștefănescu ne face din nou cunoștință, de data aceasta în cuvinte simple și idei proaspete, cu unele dintre cele mai cunoscute poezii din literatura română. Analiza sa cuprinde observații fresh și referințe culturale pe gustul elevilor, tinerilor și iubitorilor de literatură care (re)descoperă astăzi creația eminesciană.Cartea cuprinde poeziile Venere și Madonă, Rugăciunea unui dac, Cugetările sărmanului Dionis, Melancolie și Floare albastră, însoțite de textul critic al lui Alex. Ștefănescu.- „Venere si Madonă” este prima poezie publicată de Eminescu, la vârsta de 20 de ani, în „Convorbiri literare”, la 15 aprilie 1870. Acum se întrevăd, dincolo de retorica teatral-romantică, primele accente de eminescianism.- În poemul „Rugăciunea unui dac”, revolta protagonistului pare că se alimentează, de la un moment dat, din ea însăși și ia proporții tot mai mari, până când se transformă într-un uragan al negării.- Un poet sărac, singur cu cărțile lui, într-o casă neîncălzită în timp de iarnă, lipsit de bani, de vin, până și de-o țigară, aceasta este situația descrisă în poemul „Cugetările sărmanului Dionis”, iar de aici decurge o energie morală ieșită din comun.- Poemul „Melancolie” reconfirmă aptitudinea de regizor și scenograf a lui Eminescu. El are și simț pictural, și simț muzical, dar excelează în arta punerii în scenă, recurgând la situații și decoruri pentru a-și exprima starea sufletească. - În „Floare albastră”, poetul se ironizează pe sine pentru preocupările înalte și retragerea din realitate. Nu este singura dată când simpatia sa merge către frivolitatea inocentă a celei care știe parcă mai bine decât toți învățații lumii cum trebuie trăită viața. Seria de volume Eminescu, poem cu poem cuprinde opera poetică antumă a marelui poet analizată de scriitorul și criticul literar Alex. Ștefănescu...

Persoane structural cinstite, care, conduse de bun-simț, sperau ca prin muncă și printr-o participare corectă la competiţie să ajungă să facă parte din elită, încep să creadă – sub influenţa propagandei comuniste – că pot obţine totul dintr-odată, fără efort, prin deposedarea violentă de bunuri materiale și de titluri a celor superiori lor. Și trec repede la acțiune, susținând criminala „luptă de clasă“. Jefuitorii și în cele din urmă exterminatorii elitei sunt gata-gata să-și închipuie că și talentul, și inteligenţa, și farmecul pot fi furate, că prestigiul poate fi luat ca o pălărie de pe capul unui om de valoare și mutat pe alt cap.Pentru prima dată în istoria lumii o ierarhie răsturnată se instituţionalizează, devine un regim politic în mai multe ţări de pe glob. Vai de oamenii de valoare din aceste ţări! Sunt închiși, schingiuiţi, omorâţi. Sau obligaţi să facă munci înjositoare, cu mult sub competenţa lor...

Corint Books vă prezintă o nouă apariție semnată de criticul și istoricul literar Alex. Ștefănescu, continuarea deja bine cunoscutului Jurnal secret: Jurnal secret. Serie nouă, dedicat adulților pasionați de umorul usturător și de curaj lingvistic.„După apariția monumentalei (la propriu) Istorii a literaturii române contemporane, 1941-2000, Alex. Ștefănescu este omul zilei în critica literară românească.Admirat sau pizmuit de confrați, invitat și celebrat cu fast în orașele de provincie, intervievat de superbe ziariste, Alex. Ștefanescu se află mereu în centrul atenției, prezența sa într-un loc este imposibil să treacă neobservată. Chiar și cei care își propun să îl ignore ajung până la urma sa își piardă cumpătul, încep să-l vâneze cu invectivele lor, sporindu-i, indirect, vizibilitatea, notorietatea și popularitatea. Alex. Ștefănescu este, în lumea literaturii, genul de personaj care nu lasă pe nimeni indiferent. Unii îi sunt prieteni, alții dușmani de moarte (cei neincluși în Istorie și cei menționați în emisiunea sa TV rezervată cărților proaste, Tichia de mărgăritar). În fine, mai există o categorie, a celor care îl cultivă cu speranța secretă că i-ar putea intra în grații și că în felul acesta și-ar putea asigura un viitor luminos în literatura română.”  (TUDOREL URIAN)..

Această carte reprezintă o ultimă încercare a mea de a trezi interesul tinerilor pentru literatură. Sunt prea în vârstă ca să mai fac şi alte încercări.Paginile care urmează pot fi citite, aşadar, ca un mesaj patetic, dar şi ca un testament literar. Dacă nu vor convinge instantaneu, poate vor avea ecou ulterior, când eu nu voi mai fi.Când eram copil şi am descoperit literatura, mi s-a părut ceva atât de frumos, încât am hotărât, cu un egoism ingenuu, să nu mai vorbesc nimănui de existenţa ei. Voiam ca literatura să rămână numai a mea.Odată cu trecerea anilor, am ajuns, dimpotrivă, să doresc ca toată lumea să se bucure de frumuseţea literaturii. Cum să te uiţi la o auroră boreală, fără să-i chemi şi pe alţii s-o vadă?Alex. ȘtefănescuCine mai are nevoie azi de literatură?Îi vedem pe semenii noştri agitându se sau distrându-se de dimineaţa până seara, fără să li se facă sete sau foame de texte literare. Trec, cei mai mulţi, absenţi pe lângă vitrinele librăriilor. Nu au cărţi în casă. Și nu ştiu numele niciunui scriitor, cu excepţia, poate, a lui Eminescu, în legătură cu care îşi aduc aminte doar că scria versuri şi că a murit nebun. Discută despre preţuri, despre starea vremii, despre filme sau meciuri de fotbal, dar aproape niciodată despre cărţi. Întrebarea revine obsesiv: cine mai are nevoie azi de literatură?Iată şi răspunsul: toţi avem nevoie de literatură, dar nu ştim că avem nevoie.„Alex. Ștefănescu este unul dintre puţinii critici literari care iubesc literatura.” (Mircea Dinescu)..

„Doamne, ce-am mai scris în acești aproape douăzeci și cinci de ani de după 1989!Mi-am folosit inteligența, talentul, pregătirea intelectuală, umorul (în măsura în care le am) pentru a contribui la schimbarea în bine a țării mele, care, după ce se deșteptase din somnul cel de moarte în care-o adânciseră barbarii de tirani, zăcea nemișcată și se lăsa invadată − ca un pom de omidele păroase − de barbarii de tirani recondiționați și reorganizați.Așa cum un copil aflat în autobuz, cu mâinile pe spătarul din față, are impresia că el execută virajele sau, apăsând cu piciorul pe podea, crede în mod naiv că el face ca autobuzul să meargă mai repede, și eu, orbit de entuziasm și recăzut în infantilism, aveam impresia că schimb ceva în țara mea. N-am schimbat nimic, nimic, nimic.” (Alex. Ștefănescu)..

În stilul caracteristic, de povestitor desăvârșit, Alex. Ștefănescu adună în acest volum amintiri, evocări, portrete care, împreună, creionează nu doar imaginea aproape a unui secol întreg din cultura României, ci și pe aceea a unui univers personal și intim, unde cotidianul, cu toate provocările lui, devine un personaj care își poartă cititorul într-o călătorie a căutării de sine.Autorul nu se dezice nici aici de franchețea și naturalețea cu care deja a obișnuit în celelalte cărți ale sale și vorbește atât despre momentele bune, cât și despre cele mai puțin bune, construind astfel o perspectivă echilibrată asupra lumii în care a trăit, trăiește și va trăi. Iar această lume pare o vâltoare pe care Alex. Ștefănescu a îmblânzit-o mereu prin lectură, prin scris și prin întâlniri cu oameni memorabili. Faptul că cititorii lui sunt contemporani cu această lume conferă un plus de vibrație acestor rânduri...

De cele mai multe ori ne imaginăm că între un critic literar și scriitori nu poate exista decât o stare de război. Focurile se aprind și se sting, dar anecdotele rămân. După mai bine de patruzeci de ani de critică literară, Alex. Ștefănescu povestește cele mai amuzante întâlniri cu scriitori români, acompaniat de Bogdan Petry, un alt critic cu experiență… în tușe și fizionomii. Cum a scris Nichita o poezie care s-a pierdut, cine se tocmea oltenește cu Marin Preda, cum aștepta Marin Sorescu Premiul Nobel și care era rețeta de cucerit femei a lui Grigore Vieru – toate astea și multe altele o să le afli citind Un scriitor, doi scriitori.  ..