O carte de o forţă rară, în care arta transcende, fie şi pentru o clipă, realitatea războiului şi a urii. Al patrulea zid, roman nominalizat la Premiul Goncourt în 2013, i-a adus lui Sorj Chalandon două premii importante: Premiul Goncourt des lycéens şi Premiul Liste Goncourt – le Choix Roumain.
Al patrulea zid este un roman despre „violenţă ca semn al slăbiciunii“, cum ar spune unul dintre personajele-cheie, regizorul grec Samuel Akounis, militant împotriva coloneilor în ţara sa şi apoi refugiat la Paris. O pledoarie implicită împotriva violenţei cunoscute de când lumea, de la povestea Antigonei, de pildă: Antigona lui Sofocle, dar şi a lui Jean Anouilh. Pentru a îndeplini ultima dorinţă a prietenului său Sam, Georges, studentul uluit de lumea în care trăieşte, sfâşiat între tradiţie, revoluţie şi datorie, încearcă să pună în scenă piesa lui Jean Anouilh într-un teatru deloc convenţional: teatrul de război din Beirutul anului 1982, în care devine la rându-i actor. Rămânem însă, chiar şi după încheierea acestei cutremurătoare poveşti, cu o întrebare: Antigona cine este? Doar preafrumoasa palestiniană Imane, unul câte unul, actorii imposibilului spectacol printre ruinele Beirutului, Georges ori fiecare personaj al tragediei de pe ţărmurile Mediteranei?
Emilian Galaicu-Păun, „Al patrulea zid“ (Radio Europa Liberă, noiembrie 2014)
„Interviu cu Sorj Chalandon, scriitorul ce poarta razboiul cu sine“ (Hotnews.ro, iunie 2014)
