Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Adolf Hitler. Însemnări intime și politice Vol. 2

Adolf Hitler. Însemnări intime și politice Vol. 2

Acest al doilea volum cuprinde însemnările făcute de secretarii lui Hitler între martie 1942 și noiembrie 1944. Este un interval de timp caracterizat prin schimbarea evidentă a raportului de forțe dintre părțile beligerante, când discuțiile cu privire la actualitatea militară se răresc, iar nostalgia își face simțită prezența. Între două diatribe, militarul se trezește visând la pace.Fără a ține seama de realitățile geopolitice, ideea rasistă a creării unui Reich pe continent în contrapondere la Imperiul Britanic ajunge să-l obsedeze pe Hitler până la orbire, astfel încât însemnările se opresc pentru o vreme la 7 septembrie 1942. Ele se vor relua sporadic abia în iunie 1943, pentru a se încheia definitiv la 30 noiembrie 1944, cu cinci luni înainte de moartea dictatorului.Însoțite de un foarte bogat aparat critic, Însemnările dezvăluie concepția politică, filosofică și strategică a conducătorului Germaniei naziste, furnizând elementele necesare înțelegerii ideologiei și deciziilor luate de acesta inclusiv în calitate de comandant militar.„ Adolf Hitler este, în istoria Răului, un personaj emblematic. La aproape opt decenii de la căderea regimului său și de la moartea sa, după zeci sau sute de mii de texte, studii, documentare sau volume care l-au avut drept subiect, Hitler rămâne pe mai departe, în egală măsură, disprețuit și interesant din punct de vedere comercial. Acest al doilea volum al Însemnărilor fostului führer va continua, așadar, să ne uimească din motive diverse.ˮ • Adrian Cioroianu..


5990 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă


Cookie-urile ne ajută la îmbunătățirea serviciilor furnizate. Folosind serviciile noastre, sunteți de acord cu folosirea cookie-urilor.