Aproape 1 milion de exemplare vândute în Franța și o ecranizare Prime Video.
M-ai întărit. M-ai îmblânzit. M-ai trezit, m-ai zguduit, m-ai răvășit.
Vadim,
Plec.
Nu te părăsesc, sunt smulsă de lângă tine.
Dar trebuie să știi doar atât: între tine și noi, te-am ales pe tine.
Pentru unele iubiri merită să lupți împotriva tuturor, chiar și atunci când lumea întreagă pare hotărâtă să vă despartă.
Alma Lancaster are optsprezece ani și un destin care pare deja scris: o familie influentă, un viitor sigur și reguli pe care a învățat să nu le încalce. Vadim Arcadi este exact genul de băiat care nu are ce căuta în această lume. Vine dintr-un mediu complet diferit, nu are nimic de demonstrat nimănui și trăiește după propriile reguli.
Când ajung să lucreze împreună la facultatea de film din Los Angeles, diferențele dintre ei se transformă rapid într-o atracție imposibil de ignorat. Vadim o provoacă pe Alma să iasă din rolul de fată perfectă și să descopere cine este dincolo de așteptările celorlalți, iar ea devine pentru el primul om lângă care ideea de „acasă” începe să capete sens.
Pe măsură ce relația lor devine tot mai intensă, familia Almei face tot posibilul să-i despartă, iar trecutul lui Vadim amenință să le răpească chiar libertatea de a se alege unul pe celălalt. Fata-model și băiatul răzvrătit, măcinat de propriile răni, luptă din răsputeri să nu se îndrăgostească. Cei doi studenți încă nu știu că această întâlnire le va schimba viețile pentru totdeauna.
Dar iubirea care i-a învățat să fie de aceeași parte s-ar putea să le ceară un preț pe care niciunul nu este pregătit să-l plătească.
- Editura BOOKZONE
- ISBN: 9786303058146
- Număr pagini: 448
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 200 x 130
- Anul: 2026
Etichete: Împotriva tuturor, Tu + Eu, Emma Green, Editura Bookzone, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.







