Prezenta lucrare cuprinde peste 1.800 de teste-grilă din materia teoriei generale a actului juridic civil, a drepturilor reale principale, a teoriei generale a obligațiilor, a contractelor speciale și a dreptului la moștenire. La elaborarea acesteia s-a urmărit ca ea să răspundă nevoilor de consolidare și aprofundare a cunoștințelor dobândite cu privire la instituțiile dreptului civil care fac obiectul concursurilor de promovare în profesiile juridice, dar, în același timp, să faciliteze familiarizarea cu această metodă de abordare a unei probe de verificare a cunoștințelor juridice.
Culegerea de teste-grilă oferă un instrument obiectiv de monitorizare a progresului, prin evidențierea nivelului de înțelegere a instituțiilor avute în vedere, și funcționează totodată ca o sursă eficientă de recapitulare, reunind într-un format accesibil întrebări relevante pentru o pregătire eficientă.
Lucrarea se adresează celor care aspiră la o carieră de judecător, procuror, avocat, notar, dar și studenților și, în general, tuturor celor care sunt preocupați de verificarea propriului nivel de pregătire în domeniul dreptului civil, precum și de dezvoltarea abilităților de a realiza o analiză rapidă și de a gestiona eficient timpul în diferite contexte de examinare.
Fiecare test-grilă are câte trei variante de răspuns, dintre care una sau două pot fi corecte, constituind un instrument util în procesul de studiu, învățare și autoevaluare, și poate contribui semnificativ la succesul tuturor celor care doresc să dobândească o profesie juridică.
Lucrarea cuprinde probleme de drept legate de raportul juridic civil, actul juridic civil, prescripția extinctivă, aplicarea legii civile în timp și spațiu, dreptul de proprietate publică și privată, posesie, dezmembrămintele dreptului de proprietate, dreptul comun al contractelor, răspunderea civilă delictuală, dinamica obligațiilor, moștenirea legală și testamentară, dar și contractele speciale.
Modul de concepere a testelor-grilă a avut ca finalitate atât fixarea informației juridice, cât și familiarizarea cititorilor cu folosirea raționamentelor logico-juridice, indispensabile în activitatea profesională.
- Editura UNIVERSUL JURIDIC
- ISBN: 9786063918599
- Număr pagini: 304
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 170 x 240
- Anul: 2025
Etichete: Teste-grilă pentru admiterea în profesiile juridice, Drept civil, Veronica Stoica, Laurentiu Dragu, Mara Ioan, Editura Universul Juridic, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.








