Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Sfânta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea căsătoriei
În stoc

Sfânta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea căsătoriei

Atanasie Giousmas
  • 3500 lei
Wishlist
Sfânta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea căsătoriei. Roman Catehetic

Iubirea conjugală nu obligă pe nici unul dintre soți să accepte necondiționat orice atitudine nepotrivită, insultă ori răutate din partea celuilalt. Nicidecum! Dar într-o iubire creștină, în duhul Jertfei lui Hristos, soțul sau soția care iubește cu adevărat, hristic, nu vrea să ajungă în Rai neînsoțit de celălalt, drept care e gata de orice sacrificiu.
 
Astfel s-a arătat și Sfânta Tomaida, care, deși iubea călugăria, s-a căsătorit, din ascultare față de părinții tru­pești, recunoscând în căsătoria ei condiția unică și sigură a mântuirii sale și a celuilalt. Asumându-și ca țel veșnicia, n-a încetat să gândească: „Ținta e Raiul; și în Rai trebuie să intrăm împreună!”.
 
Era deplin convinsă că prin mijlocirea soțului își asumase lupte și încercări de dragul Mirelui Hristos. Ca o martiră a lui Hristos. Făclia virtuților ei strălucea din ce în ce mai tare. Venirea Mirelui Ceresc devenea tot mai dorită. Pregătirea pentru întâmpinarea Lui era tot mai fierbinte. Cu cât pătimea mai mult, cu atât pornirea sa de a intra în noi bătălii duhovnicești creștea. Cu cât i se puneau opreliști dragostei față de săraci, cu atât această dragoste sporea. Cu cât i se puneau piedici iubirii de Dumnezeu, cu atât aceasta se întețea în inima ei.

Traducere din limba greacă de Gabriel Mândrilă.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Sfânta Tomaida din Lesbos, ocrotitoarea căsătoriei, Atanasie Giousmas, Editura Sophia, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.