Din peșteră până la Casa Albă, din Antichitate până la Versailles, de la Ptah-Hotep la Rockefeller, Carnegie, Montaigne, Capellanus și Chesterfield, cu o reverență grăbită pentru Keops și piramida lui, cu adâncă admirație pentru marii maeștri ai picturii italiene, fără să îi uităm pe Tocqueville, Franklin și Washington, de la Curteanul lui Castiglione până la Principele lui Machiavelli (care, apropo, a fost doar un șarpe de grădină cu vorba dulce, din edenul suburban!), o paradă imperială regizată de Richard Stengel doar pentru tine, nobil și inteligent cititor.
Arta lingușirii, o istorie onestă a unei omeniri amabile, sclipitoare, abile și categoric învingătoare. Dar și un subtil ghid de easy living cu un zâmbet subțire pe buze, pentru că nu putem în același timp să și fim, să și părem sinceri, cum spunea André Gide.
„Nu critica, nu te certa, lingușește ori de câte ori ai prilejul, lasă impresia că ești sincer și zâmbește, zâmbește, zâmbește.” (Dale Carnegie)
Secretul succesului este să-i determini pe alții să-și dorească să facă exact ceea ce îți dorești tu să facă.
Să îi lingușești pe oameni când nu sunt de față. Jones propunea o metodă destul de întortocheată de a asigura credibilitatea: complimentele prin terți. Adică, lingușește o persoană prin interpus, iar când lauda va ajunge la țintă, nimeni nu se va îndoi de autenticitatea ei. Lordul Chesterfield își sfătuia fiul să procedeze așa, afirmând, pe bună dreptate, că, „dintre toate lingușirile, aceasta se dovedește cea mai plăcută și, drept urmare, cea mai eficientă“. Este crima perfectă, deoarece nu lasă nicio urmă.
Societățile care îmbrățișează egalitatea, susținea Tocqueville, devin societăți ale invidiei universale. Într-o aristocrație există mai puțină invidie, chiar în condițiile unei inegalități mai mari, deoarece inegalitatea pare arbitrară și involuntară. Nu ai ce-i face, nici dacă te-ai născut duce, nici dacă te-ai născut cameristă. „Orice cetățean dintr-o societate aristocratică“, scria Tocqueville, „ocupă o poziție fixă într-o ierarhie, prin urmare există întotdeauna cineva deasupra, de a cărui protecție are nevoie, și cineva mai jos, de al cărui ajutor s-ar putea să aibă nevoie.“ Într-o democrație, continua el, „îndatoririle fiecăruia față de toți ceilalți sunt mult mai limpezi“, dar rămâne singurul fapt mai limpede. „Aristocrația îi conectează pe toți, de la țăran până la rege, într-un unic și lung lanț. Democrația rupe acest lanț și eliberează verigile.“ Consecința acestui lanț rupt, spunea el, este invidia. Când oamenii dintr-o democrație constată că vecinii lor, care nu par mai înțelepți, mai isteți sau mai puternici, le-o iau înainte, se simt deranjați. „Și se întreabă cum se face că egalul lor de ieri și-a dobândit astăzi dreptul de a le da ordine.”
Nu încercați să schimbați oamenii. Mai bine speculați-le slăbiciunile, ca să îi puteți stăpâni.
„Capacitatea de a avea de-a face cu oamenii este un produs care poate fi achiziționat, la fel ca zahărul ori cafeaua. Iar eu sunt dispus să plătesc pentru această capacitate mai mult decât pentru orice altceva sub soare.” (John D. Rockefeller)
