Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Revoluția de la 1848 în Țara Românească. Boieri și țărani
În stoc

Revoluția de la 1848 în Țara Românească. Boieri și țărani

Apostol Stan
  • 4662 lei
Wishlist

Cartea de faţă aduce în prim plan conflictul multisecular dintre boieri şi ţărani generat de stăpânirea pământului și de condiţiile sociale de practicare a agriculturii, ocupaţia esenţială în Principatele Române. Revoluția de la 1848 a accentuat adversitățile și a provocat scindarea boierimii în două tabere. Îmbrăţişând ideile democratice, elementele liberale au formulat drept soluție pentru renaşterea naţiunii: emanciparea de servituțile feudale şi împroprietărirea clăcaşilor fapt pentru care țărănimea a devenit forţa esenţială de sprijinire a noului regim. Pe de altă parte, boierimea conservatoare s-a opus revoluției şi ideilor înnoitoare, iar pentru apărarea privilegiilor şi-a făcut - împotriva intereselor țării - din Rusia şi Turcia scuturi proteguitoare. Modelul şi demersurile forţelor progresiste de la 1848 în favoarea rezolvării democrate a chestiunii țărăneşti a influenţat pozitiv gândirea politică românească ulterioară, ducând, în cefe din urmă, în pofida actiunii boierimii conservatoare, la realizarea unei autentice revoluții agrare. E ceea ce demonstrează, dintr-o largă perspectivă istorică și cu fireștile nuanţări impuse de complexitatea fenomenului, domnul Apostol Stan în lucrarea Revoluția de la 1848 in Ţara Românească. Boieri și ţărani.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Revoluția de la 1848 în Țara Românească, Boieri și țărani, Apostol Stan, Editura Saeculum, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...



Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.


Recent văzute