Principele Radu al României

Despre Săvârșin, Regele a vorbit puțin, înainte de 2001. Ici și colo, în frânturi de conversații la Versoix, la prânz sau la cină, când Majestățile Lor și noi zăboveam o clipă mai mult în fața ceștilor goale de cafea, auzeam ceva […] despre gustul desăvârșit cu care mama Regelui a alcătuit fiecare dintre camerele casei, despre meciurile de tenis de pe terenul din parc […].Într-o zi, au apărut, ca prin minune, un set de 15 fotografii cu interiorul castelului, imagini luate de unul dintre musafirii Reginei Elena, undeva prin anul 1945. Ele arătau, în alb-negru, salonul mare, biroul Majestății Sale, biblioteca, scările holului principal, dormitorul tânărului Rege și camera Reginei Elena.Prețioaselor fotografii din interiorul castelului li s-au adăugat câteva din parc, cu heleșteul și peluza, cu aleea stejarilor bătrâni și cu terenul de tenis. […]În timpul scurs până la scrierea acestor rânduri, amândoi am încercat să recompunem acest minunat loc, adunând în toate felurile posibile crâmpeie de adevăr și de stil, de inspirație și de viziune, așa cum am crezut noi că le-a clădit, cu iubire și gust, Regina Elena, din 1943 până în 1948. Am făcut-o folosind fiecare clipă disponibilă, încercând să ne ocupăm de Săvârșin în noianul celor câteva sute de angajamente publice pe care le-am avut în fiecare dintre anii care s-au scurs din anul 2001 încoace...

O selecție subiectivă de fapte și gânduri din ultimele două decenii ale vieții publice a autorului în România și în lume, cartea încearcă să descrie din interiorul Casei Regale încheierea unei epoci și începutul alteia. Regele Mihai și Regina Ana au servit națiunea traversând aproape 100 de ani, cu sacrificiu și cu un devotament așezat uneori împotriva mersului istoriei, dar  întotdeauna spre binele României. Viața pe acest pământ a Regelui Mihai și a Reginei Ana s‑a încheiat, iar Custodele Coroanei, împreună cu A.S.R. Principele Radu, le continuă astăzi serviciul în slujba națiunii. Este încredințarea autorului că această răscruce are nevoie de o oglindă în cuvinte, ca mărturie pentru noua generație de români, de după 1989...

"Zi și noapte m-am gândit la fericirea României. […] Cu toate greutățile pe care le-am întâlnit, cu toate bănuielile care s-au ridicat, mai ales la începutul domniei mele, în contra mea, expunându-mă la atacurile cele mai violente am pășit, fără frică și fără șovăire, înainte pe calea dreapta, având nemărginită încredere în Dumnezeu și în bunul-simt al credinciosului meu popor." - Regele Carol I"Nu văd România de astăzi că pe o moștenire de la părinții noștri, ci că pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Așa să ne ajute Dumnezeu!" - Regele Mihai IAlbumul aduce o bogată colecție de fotografii istorice și din zilele noastre, are un text amplu și documentat și este prezentat într-o elegantă formă grafică. Prefață volumului este semnată de Anders Lindberg, membru al Consiliului Regal. Volumul cuprinde texte despre regii și reginele României, că și despre generația actuală a Familiei Regale. Pe lângă arborele genealogic, textul este completat cu Normele Fundamentale ale Casei Regale a României (statutul complet al Casei de România semnat la 30 decembrie 2007), O viziune pe 30 de ani pentru România, un rezumat privitor la Ordinele și Decorațiile Regale, precum și o cronologie a Familiei Regale, din 1866 până în anul 2017...

Cartea pe care aţi scris-o este o privire către lume. Subtilitatea cu care trataţi fenomenul uman nu are nicio înrudire cu ceea ce numim „spiritul bizantin“ fiindcă, v-am spus‑o adesea, sunteţi extraordinar de transparen­t cu sine. De asemenea, imaginea pe care o daţi senzaţiilor şi sentimentelor fragile are o naturaleţe ce o întrezărim în Huron de Voltaire, într-un univers scrâşnit şi de­şurubat.Lumea este, pentru mulţi, o mască gigantică şi o mască de nepătruns. Alteţa Voastră Regală o vedeţi, o analizaţi, o înţelegeţi cu o perma­nentă tuşă de umor, cu acea deta­şare proprie intelectualilor sau celor ce se cunosc suficient pentru a înota la propria lor suprafaţă. Şi o faceţi cu simpatie. Nicio dictatură, nici cea mai totalitară, n-ar fi avut vreun ascendent asupra voastră. În anumite momente, mă faceţi să mă gândesc la Petit poucet…Cred că şi Alteţa Voastră Regală poartă o mască, precum fiecare dintre noi, dar asceza teatrală vă permite să o schimbaţi sau, uneori, să o îndepărtaţi, pentru a-i privi pe alţii cu un amestec de tristeţe şi jubilare. Regele Mihai avea atâta dreptate când spunea că funcţiunea regală (ca şi cea de simbol politic) este atât de aproape de arta scenei. Nu că regii ar fi comedieni. Poziţia, rolul lor, exigenţele care îi însoţesc, precum şi o viziune foarte personală a josniciei omeneşti le permite tuturor (cel puţin celor inteligenţi, cum este Regele României) să relativizeze comedia umană şi să realizeze că singura ieşire din personalitatea regală este eroismul sau sfinţenia (aviz actorilor care merg până la limita logicii proprii!).Felul în care vorbiţi despre lumină (cea din Israel sau cea, atât de elegiacă, a Nordului), despre muzică (José Carreras) şi despre anumiţi artişti indică filiaţia pe care o aveţi cu Proust, a cărui influenţă, hotărât lucru!, se prelungeşte până la marginile secolului nostru. Ea trădează dorinţa de a obiectiva tezaurul neatinsului, de a nemuri misterul prezentului, despre care vorbiţi în prefaţă, şi care este, într-adevăr, singurul nostru liant cu Eternitatea (prezentul este etern, dar clipa pe care o ocupă e disperant de trecătoare). Ar fi o întreagă carte de scris despre importanţa spectatorului în raport cu personajul public, chiar atunci când nu prea înţelege mare lucru din ceea ce se petrece pe scenă, ca de exemplu — s-o recunoaştem — în textul relativ ezoteric al lui Gherasim Luca. Este, de altfel, sunt sigur, genul de experienţe cu ajutorul cărora aţi aprofundat reflecţiile cardinale pe care le făceaţi în interiorul „cuştii“…Olivier, marchiz de trazegnies..