In vremuri tulburi, Horia Ghibutiu s-a ambitionat sa scrie o cronica a intervalului in care indeletnicirea sa, jurnalismul, a ajuns ceva ce poate face orice copil. Mai intereseaza pe cineva ca jurnalismul era candva o vocatie, nu o cariera?
Pentru jurnalism asa cum il stiam odata, mileniul al treilea a insemnat alungarea treptata a veteranului din peisaj in acelasi timp cu ascensiunea retelelor de socializare. Nu stim unde se va ajunge, insa, in pofida declinului jurnalismului, idealurile sale vor supravietui meseriei in sine. Acuratetea, rigoarea, obiectivitatea, relevanta, responsabilitatea civica, dreapta judecata, exprimarea ingrijita, cautarea cu obstinatie a adevarului, umorul ca indispensabila forma de inteligenta in scrutarea lumii, luminitele din ochii celui care alearga sa dea o veste in exclusivitate nu au cum sa se stinga.
Dupa ce
Dupa ce
a scris stiri,
a raspuns la Posta redactiei,
a numarat cornere pe stadioane,
a luat interviuri prin saloane,
a dat buna ziua, stimati telespectatori,
a inventat primul articol sub forma de rebus,
a ras inegalabil la radio,
a condus mari redactii,
a modelat strategii de presa,
Horia Ghibutiu se uita azi la harmalaia prabusirii unei lumi: moare presa pe care o stiam, se naruie in zgomot de uzina detonata. Pe locul ei rasar artefacte de inteligenta artificiala si algoritmi.
La capatul a trei decenii in care a bifat aproape intregul nomenclator de ocupatii al unei redactii, domnul Ghibutiu a inteles acest lucru mare, ascuns adesea sub straturi de frica si defetism: nu moare presa, moare altceva. Un altceva devenit, prin marketing agresiv si mincinos, mai mare decat ceva-ul fondator. Moare clona de presa, intoarsa cu fata spre bani si cu spatele la public.
Vor supravietui cateva titluri si niste oameni. Acei oameni care cauta necontenit adevarul si n-au alt pacat decat ca respira odata cu lumea, cum le spunea Radu Cosasu ziaristilor. - Cristian Delcea
