Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Pățaniile lui Melc cel Iute, explorator pe drumuri multe
În stoc

Pățaniile lui Melc cel Iute, explorator pe drumuri multe

Passionaria Stoicescu
  • 3500 lei
Wishlist
...Melc cel Iute pleacă în lumea mare... Trecu răscruci de iarbă, bătători cărări, unse cu argintul lui poteci cu flori mărunte și se trezi deodată în fața unui munte...

Passionaria Stoicescu, (n. 30 apr. 1946, București) scriitoare multipremiată, și-a onorat cititorii, mai ales pe cei mici, fiind unul dintre cei mai prolifici și valoroși scriitori contemporani de literatură pentru copii din România. Din cele 85 de titluri originale publicate, 46 sunt de literatură pentru copii și tineret, 27 de poezie, 12 de proză. Este prezentă în manualele școlare și în antologii literare. Cărțile sale urmăresc dezvoltarea creatoare a imaginației, a limbajului copiilor, cunoașterea, respectarea și îmbogățirea limbii române literare. Acestea îi îndeamnă pe micii cititori să-și întindă „cornițele“ și să cerceteze această lume minunată a micilor viețuitoare, pe care, învățând să o iubească, o vor și ocroti cu toate puterile lor.
 
Ilustraţii color de Fevronia Spirescu.

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scrie o opinie

Etichete: Pățaniile lui Melc cel Iute, explorator pe drumuri multe, Passionaria Stoicescu, Editura Carminis, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

V-ar putea interesa și...


O babuta si un mos

O babuta si un mos

Passionaria Stoicescu


2120 lei

Cartea inaripata

Cartea inaripata

Passionaria Stoicescu


3180 lei

Părintele Paisie și Olet, pasărea cea mărinimoasă

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.