Basmul fotbalului s-a născut la Istanbul, într-o discuţie cu Marius Mitran, mărturiseşte autorul, Marian Nazat, dorindu-se să fie un dialog cu poveşti despre fotbal şi nu numai. Din păcate, Marius Mitran a părăsit basmul înainte de finalizarea proiectului, iar cartea a fost scrisă şi condusă pe tot parcursul editorial de domnul Marian Nazat.Aceasta conţine, pe lângă textele autorului, fragmente din articolele publicate de Marius Mitran de-a lungul timpului sau replici ale acestuia din lungile taifasuri despre fotbal.„Rămas solitar în basm, l-am recroit. (...) Când am isprăvit lucrarea, i-am trimis-o lui Radu Cosaşu, rugându-l să o prefaţeze. « Prietene, s-a scuzat ultimul mohican al cronicii sportive de la noi, apar suficient de mult între copertele ei ca s-o mai şi prezint. Iar eu sufăr de un bun-simţ acut, ca să folosesc o replică dragă mie, dintr-un film. Mai e şi vorba aia deşteaptă a lui Talleyrand, cum că tot ce-i excesiv devine neimportant. Basmul este voinic acum, poate să stea pe picioarele lui. » L-am ascultat pe scriitorul care mi-a marcat viaţa de microbist şi i-am dat drumul în lume cărţii fără recomandări, fără călăuze…” (Marian Nazat)..

Abia terminasem scrierea cărții și într-o noapte m-am visat iarăși la Islaz, cum mi se întâmplă mai mereu. Stăteam la masă, sub dudul de lângă poartă, dimpreună cu mama și cu bunicii. Se însera, frunzele foșneau trist și după ce am ezitat îndestul, m-am uitat la tata-mare altcumva, sfâșiat de emoție, și i-am împărtășit, cu vocea tremurândă, marele secret: „Să știi că am isprăvit Cartea Islazului meu!". El m-a fixat tulburat și ochii au început să-i lăcrimeze. M-a podidit plânsul, să mă înece, nu altceva, noroc că m-am trezit la timp! Perna era udă, iar eu nu-mi găseam locul, aș fi vrut s-o iau la goană înapoi, în trecutul îndepărtat din care tocmai mă întorsesem. Ce semn o mai fi și ăsta? m-am întrebat copleșit de dorul alor mei și m-am grăbit să definitivez manuscrisul. Cât să aștepte și ei povestea ce-i va ține în viață de-a pururea, cât? Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-mi ierte întârzierea în așezarea pe hârtie a confesiunilor islăzene!..

Fără să-mi dau seama, ți-am scris nu o epistolă, ci o ditamai cartea. Alții, înaintea mea, și-au ales turnătorul ca destinatar al gândurilor frământate în cerneală, eu însă am simțit nevoia să te am pe tine, imaginar, desigur, în fața ochilor în anii din urmă. O muză supărător de prezentă, de insinuantă în zilele tot mai vitrege pentru generațiile întomnate. Uneori, excesele tale m-au revoltat la culme și, atunci, aidoma lui Vintilă Horia, mi-am zis că „împotriva cretinilor, buni sau răi, nu se poate lupta cu nimic. Sunt ca lepra, ca ploaia cu broaște, ca scârba de viață. Întocmai chinezului filosof, singurul lucru eficace pe care-l poți face e să stai în prag și să aștepți. Cândva, cadavrul însuși al cretinismului va trece prin fața casei tale. Va mirosi urât, însă va trece. Nimic nu-i va rămâne în urmă, nici măcar mirosul.”Alteori, m-am gândit că toate-s vechi pe lume, că ne învârtim în cerc, asemenea deținuților scoși să-și dezmorțească ciolanele în curtea interioară a pușcăriei. Fiindcă, în definitiv, cretinul corporatist are un ilustru strămoș: „<<cretinul iluminist>>, unul dintre produsele cele mai nocive ale culturii occidentale, de la biografia și bibliografia căruia tot răul purcede, vreau să spun răul minor în care se zbate încă societatea occindentală.” Vasăzică, Revoluția franceză din 1789 și progresismul de azi sunt vinovate de apariția acestor specii ciudate și schilodite de ură, de dorința de revanșă...Până una, alta, volumul tocmai isprăvit este darul pe care ți-l fac la sfârșit de an, un an cum altul n-a fost în ultima jumătate de secol.  Așadar, la bună vedere și plăcută lectură, dragul meu haștagist!..

Mărturisirea autorului:„Isprăvesc scrierea cărții...Îmi strâng catrafusele, la capătul unei perioade de încercări teribile - personale și colective. E fără tăgadă că nemernicul ăsta de Covid-19 a infectat întreaga lume. Această pandemie a fost ca un câine uriaș care a prins în colţi societatea noastră complexă şi fragilă și a cutremurat-o. Mulţi dintre noi au murit. Mulţi vor continua să moară, fie din cauza virusului, fie din cauza sărăciei pe termen lung, a disparităţilor economice şi politice, la care se adaugă sistemele medicale depășite, moştenire cu care vom rămâne după pandemie.“Despre autor:MARIAN NAZAT este unul dintre cei mai apre - ciați comentatori, eseiști și publiciști ai zilelor noastre. În adolescență, își dorea să ajungă pictor, apoi a fost pasionat de fotbal. În final, a optat pentru o carieră juridică, devenind inițial magistrat, apoi avocat. Un redutabil specialist în drept penal, Marian Nazat este, totodată, unul dintre cei mai titrați și citiți publiciști, autori de eseuri și jurnaliști din peisajul contemporan.Marian Nazat este, de o bună bucată de vreme, dincolo de un avocat redutabil, un excepționalscriitor. - Andreea Coman, juridice.roFericiți sunt profesorii ai căror discipoli îi depășesc! - Prof. univ. dr. Corneliu Bîrsan..

"Jurnalul banalităţii" este o carte cu elemente autobiografice care surprinde momente din viaţa autorului ca avocat, unde sala paşilor pierduţi devine o Sală a Justiţiei cu vibraţie, soţ, tată şi bunic, dar şi pagini din copilărie, aspecte din lumea politică sau din cotidianul de zi cu zi din România. Inserate între aceste tablouri, maximele din înţelepciunea chineză îi oferă autorului un prilej de a comenta pe marginea lor, dezvăluind propria concepţie despre lume, viaţă şi univers...

In urma cu niscaiva ani, mai precis in 2017, reuseam sa-i adun laolalta, in paginile cartii Lumea de azi (partea intai), aparuta tot la prodigioasa editura RAO, pe Stefan Mitroi, Ion Panaitescu, Dan Caragea, Alex Mihai Stoenescu, Stelian Tanase, Simona Trifu, Iosif Boda, Nicolae Dan Fruntelata, Radu Paraschivescu, Ioan Peia, Sever Voinescu, Dumitru Vasile-Delceanu, Viorel Ros, Freddy Garbaci, Augustin Buzura si un personaj fictiv (a carui asemanare cu Radu Cosasu nu era deloc intamplatoare!), intr-o serie de convorbiri nicidecum conventionale. Scriam atunci ca am sovait nitelus inainte de a alege titlul volumului, insa, in cele din urma, am optat pentru Lumea de azi, inspirat de Lumea de ieri a lui Stefan Zweig si de Lumea de maine a lui Ion Biberi. Desi in Lumea de azi e si ceva din cea veche, de ieri, dar si din cea viitoare, de maine…Consecvent ideii ca interviul este nu doar o forma literara prin care oamenii cu oaresce insemnatate, locala, nationala sau internationala, accepta sa se marturiseasca publicului, ci si o perspectiva personala asupra lumii inconjuratoare, am simtit nevoia unei continuari a proiectului. De aici si pana la taifasurile cu Ion Cristoiu, Alexandru Athanasiu, Cornel Nistorescu, Valeriu Stoica, Filip Florian, Marius Tuca, Stefan Cazimir (decedat intre timp, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!), Florentin Tuca, Vladimir Bogdan Iarema Brylynskei, Octavian Stireanu, Sorin Poclitaru, Gheorghita Ciocioi si Teodor Ilincai n-a fost decat un pas. De asemenea, am adaugat si doua dialoguri de-ale mele cu Florian Saiu, precum si inceputul altuia cu poetul si publicistul Lucian Avramescu, plecat in prag de iarna sa sape prin ceruri dupa stele, dar ale carui raspunsuri se intrezaresc lesne din intrebarile impanate cu memorabile citate din ultima sa proza – Despre singuratate. Recitat fie-ti numele in veci, prieten drag!Lumea de azi (partea a doua) o completeaza pe prima si ambele sunt marturii despre trecutul, prezentul si viitorul spatiului care se numeste inca Romania, fara ca asta sa insemne ca mania – cum sugereaza denumirea republicii infasurata sfant in tricolorul rosu, galben si albastru – ne caracterizeaza ca neam, dimpotriva… Daca nu ma credeti, purcedeti degraba la citirea cartii abia iesita din teascul mirosind a cerneala tipografica si a truda…”..

Interviul este aidoma unei calatorii in doi. Ii propui celuilalt sa te urmeze intr-o destinatie anume din lumea asta nemarginita. Viitorul tovaras de drum nu-i fitecine, desigur, ci un om care a strabatut universul cunoasterii in lung si-n lat, lasand, indaratul  sau, obligatoriu, si niscaiva semne. Un fel de repere, ca nu cumva doritorii de aventura sa se rataceasca. Si-asa, umar la umar, o iei la pas, dar, in loc de marcaj si busola, te folosesti de intrebari, de nedumeriri, de mirari... Primesti, la schimb, raspunsuri, lamuriri, dezvaluiri, certitudini... Vasazica, un dans parelnic asincron, cand unul calauza, cand altul, in stare sa comprime timpul si distantele. Pe nesimtite, te trezesti in luminisul de la capatul calatoriei si zau daca iti vine sa te desparti de insotitorul tau vremelnic. Ii multumesti printr-o imbratisare si-i strangi mana, sperand sa-l revezi curand. Ramai incremenit o clipa, doua, Dumnezeu stie cat, si te intrebi sovaielnic incotro s-o apuci... Nu de alta, insa iti staruie in minte vorbele celuilalt, uimirile si ezitarile lui, efemeritatea tumultuoasa si complexa a unei  fapturi ce incepuse sa-ti semene leit. Si invers, bineinteles! Abia acum iti dai seama ca esti altcineva, mai bogat, mai destept, mai bun, la limanul atins dimpreuna cu  siamezul tau de framantari. Ca nu degeaba v-am zis deja ca interviul este aidoma calatoriei in doi... Iar de va indoiti, cititi degraba confesiunile celor care tocmai m-au petrecut pe cararile inguste si serpuitoare ale Lumii de azi: Razvan Theodorescu, Gunther Krichbaum, Andrei Marga, Mircea Radu Iacoban, Dorel Visan, Lavinia Betea, Pavel Susara, Adrian Severin, Grigore Ilisei, Florea Burtan, Ioan Tiriac, Gheorghe Sarau, Letitia Ilea, Ionut Vulpescu, Gyorgy Frunda, Florian Saiu si Freddy Garbaci!..

Exista o zi, o clipa, in care, zarindu-te in oglinda, iti dai seama deodata ca ai in fata un om macinat de viata. Urmeaza o incremenire in gandul ce incepe deja sa te sfredeleasca pe dinlauntru si intrebarile se invalmasesc gata sa te striveasca. Te cercetezi cu precautie si constati deznadajduit ca privirea ti s-a scofalcit, ca si-a pierdut licarul viril. Incerci s-o prinzi, ca nu cumva sa cada pe pardoseala si sa se sparga in zeci de cioburi. Incotro, amice? te izbeste intrebarea celuilalt. Intr-acolo, ii raspunzi resemnat. Bine, bine, intr-acolo, dar cum? insista ne-suferitul ce se tine scai de tine. Cuvintele ti se opresc in gat, mai, mai sa te sufoce. Tacerea devine asurzitoare. Liniste! urli ca un apucat, speriat de moarte. Cauti in jur ceva de care sa te spri-jini, insa esti singur pe drumul acela fara intoarcere. Ai vrea sa iesi din rand, sa dezertezi, s-o apuci in alta directie, poate, poate... Si totusi, incotro, amice? insista piaza rea, ascunzandu-si cu greu zambetul sarcastic. Chiar asa, incotro? Dar, mai ales, cum?... Iubind, bineinteles, ma dumiresc definitiv...

Pachetul contine:• Am fost candva procuror. Volumul I (584 pagini)• Am fost candva procuror. Volumul al II-lea (648 pagini)Pipai ultima fila din manuscrisul cartii Am fost candva procuror. O corectez cu grija, dar si cu un soi de tristete. Imi este tare greu sa ma despart de ea, dupa un an si jumatate in care, zi de zi, ne-am insotit ca doi indragostiti inseparabili unul de altul. Fara sa ma gandesc prea mult, mi s-a nazarit sa-mi asez pe hartie amintirile dintr-o alta viata, cum mi se pare astazi. Simteam nevoia, inainte de orice, sa ma eliberez de intamplarile acelea terifiante, naclaite de sange si imbibate cu miros de cadavre. Prea le caram cu mine oriunde de trei decenii si nu-mi dadeau neam pace! Erau aidoma duhurilor rele care ma luasera in stapanire si imi cariau memoria afectiva. Am ales sa ma exorcizez prin descantecul confesiunii in cerneala si acum sunt, in sfarsit, liber!Intorc pagina de final. E goala! Gata, maldarul acesta de celuloza, purtandu-mi trairile de anchetator, va poposi la Editura RAO si de acolo in librarii. Urmeaza asteptarea, lunga si chinuitoare, a ecourilor dinspre cititori... Am omis oare ceva, constient ca, vorba lui Ismail Kadare, "uitarea este un fenomen mai complicat decat aducerea aminte"? Am mers prea departe cu dezvaluirile din si de pe langa dosare? Sunt atatea intrebari ce ma incoltesc... La naiba, le gonesc si imi arunc ochii pe cerul aprins de lasarea serii! Nu ma satur privindu-l, un miracol mereu si mereu altcumva. De-ar fi si apusul omului la fel... Tocmai de aceea, zorit de asfintitul iminent si inevitabil, m-am intors inapoi si am scris pe nerasuflate povestea unui procuror de demult... Nicidecum a unuia care acuza, ci a unuia care se marturiseste fara fatarnicie si fara resentimente!..

„Scriu cu încrâncenare sau cu melancolie despre ceea ce-mi stârneşte simţurile, dintr-o uliţă uitată a existenţei. Adesea, uliţa e bătută de politicieni veroşi, porniţi să cumpere voturi şi precarităţi la grămadă.Au preţ pentru fiecare amărât şi neisprăvit, toţi se-nghesuie să-şi vândă sărăcia lucie. Din negoţul cu năpăstuiţii României s-a ivit statul postcomunist unul corupt şi iresponsabil, nebăgătoriu în seamă cu propriii cetăţeni. Un stat care ia şi nu dă nimic în schimb, un stat lipsit de demnitate în faţa străinătăţii şi aflat mereu la cheremul stăpânilor planetari. Şi cum să nu oftezi, revoltat sau iertător, trăind otova toate cele? Cum să înghiţi zilnic înrobitoarele umilinţe, cărora abia dacă li te mai împotriveşti, stors de speranţă şi energie? La urma urmei, volumul Pe tălpile României e tocmai oftatul acesta prelung şi dureros... ” (Marian Nazat)„Nazat e un cuvânt care vine din limba turcă şi înseamnă înapoi. În limba română, cuvântul acesta s-a transformat în om şi înseamnă înainte. E direcţia spre care ne cheamă în permanenţă cuvintele sale. Dar cu ce forţă ne cheamă! Jurist de prestigiu, Marian Nazat îşi face tocmai lui însuşi o mare nedreptate. Tot amână să facă pasul spre literatură. Spre marea literatură! Nu mi-e uşor s-o spun, sunt însă convins că, la puterea pe care o au cuvintele sale, acolo va ajunge. Numai să vrea să facă pasul!” (Ştefan Mitroi)..

„Las mărturie cartea aceasta generațiilor viitoare, poate le-o servi la ceva, deși mă îndoiesc. Celor care mă vor lăuda și celor care mă vor înjura, deopotrivă. În definitiv, William S. Culbertson, ministru plenipotențiar al SUA în țara noastră, în perioada 1925-1928, are dreptate: «Omul trebuie să țină pe lângă el cât mai mulți prieteni, dar când e nevoie să ofenseze, trebuie să își facă dușmani adevărați. Mai bine să ai un dușman recunoscut decât o mulțime de cunoștințe călduțe.»” (Marian Nazat)..

În 1961, când m-am născut eu, Brazilia era campioană mondială în premieră și se pregătea pentru al doilea titlu consecutiv, performanță neegalată încă.Mai mult, Pelé devenise un mic erou intercontinental, deși abia îi mijiseră tuleiele, și microbiștii de pretutindeni îl propuneau deja la jilțul de rege al Planetei Fotbal, ceea ce s-a și întâmplat prin anii ’70.De atunci încoace, doar Maradona și Messi i-au amenințat cu adevărat regatul, ultimul fiind și protagonistul principal al poveștii qatareze.O poveste îndoliată de trecerea în eternitate a sacrului „El Rey” și a risipitorului „El Pibe d’ Oro”…Musab dansează fericit într-un grup de argentinieni, înfășurat în steagul lor.Când mă zărește, fuge spre mine și își urlă bucuria: „Ce ți-am zis eu, Messi e Dumnezeul fotbalului! Ar-gen-ti-na! Ar-gen-ti-na!V-am oferit cel mai grozav turneu final, degeaba ne-ați criticat și ne-ați provocat cu inepțiile voastre !Ne-ați insultat valorile morale și religioase, ne-ați jignit inventând scandaluri peste scandaluri, dar Cel de Sus ne iubește, semn că noi avem dreptate, nu voi!Civilizația noastră nu se va clătina niciodată, spre deosebire de a voastră, una pe cale de dispariție, priviți împrejur și o să-mi dați dreptate!Allah e mare ! Aleikum Salaam !” S-a îmbujorat de-a binelea, ochii îi scapără și parcă și-ar continua tirada.Se oprește însă și îmi arată pe telefonul lui mobil fotografia naționalei lui și izbucnește ca un posedat: „Qatar! Qatar!” Îl las să-și savureze clipa, în definitiv nu s-a înșelat deloc – acest campionat mondial a fost fără cusur și n-are rival în șirul celorlalte douăzeci și unul de până acum...

Culegerea de eseuri sociale, politice si istorice in dardora verii, dar si a razboiului din Ucraina, unul ce tinde sa devina nu numai permanent, ci si mondial, daca e sa-l luam in serios pe Dmitri Medvedev... De vreo doi ani nu fac altceva decat sa astern pe hartie temerile si spaimele mele, framantarile si obsesiile, atent sa nu scap cumva vreun detaliu care sa ma ajute sa deslusesc un prezent complicat si tenebros, dar sa si privesc nitel inspre un viitor deloc senin si optimist, dimpotriva.Nu demult, am invatat de la Aleksandr Zinoviev ca "in batalia dintre doi idioti atotputernici nu e loc pentru un pitic destept. Poti sfarsi bagat la apa, fie de unul, fie de altul - sau de amandoi deodata. Mai bine sa te feresti din drum. Fa-o insa atat de discret, incat nimeni sa nu dea atentie iesirii tale din scena!". La citirea intaia oara a vorbelor astea, habar n-aveam ca ele imi vor fi motto atat al volumului tocmai ispravit, cat si al asfintitului de viata ce-mi da tarcoale in suieratul rachetelor si-n scancetele muribunzilor din Ucraina.Subiectul razboiului din vecinatatea hotarelor noastre oropsite m-a preocupat obsedant si inca nu-mi da pace deloc, motiv sa-i dedic cohorte intregi de framantari, de disperari... Timp de doi ani, am strans indestule deziluzii si spaime pornite din vitregia unei sorti nationale decise de o geografie neprielnica, ostila chiar. Nu am ocolit nici spectacolul, adesea funest, oferit de actorii politici din mahalaua damboviteana ori din satul planetar, cu implicatiile, de regula nefaste, asupra romanului, aflat dintotdeauna supt vremi. Am cautat cu febrilitate sa-mi pricep, din marturisirile strainilor, neamul, cu inaltarile si prabusirile sale de-a lungul istoriei...Altminteri, „operatiunea militara speciala" pravoslavnica mi-a deschis alte cai de intelegere a trecutului nu doar recent al tarii mele, ci si al omenirii, strivita de perpetua intrebare: A fi sau a nu fi conducere unipolara ori multipolara? In paginile adunate intre copertile perisabile, m-am straduit sa gasesc raspunsurile nimerite, staruinta defel facila, fiindca e tare complicat sa fii lucid si obiectiv cand ai picat la... raspantie...

O incursiune pe cât de inedită, pe atât de complexă, de elocventă şi de fermecătoare în lumea fotbalului. Mondialul din Rusia, prilej de „alte alte emoţii şi poveşti nemuritoare", creează premisa „descălecării în ţara ţarilor sângeroşi şi fără de milă, a căror măreţie captivează încă, seduce şi înspăimântă deopotrivă", astfel că această carte se transformă, graţie iscusinţei literare şi talentului de povestitor înnăscut ale autorului, dar şi unei bogate documentări atent întreprinse, într-o extraordinară „legendă extrafotbalistică"...

Procesul penal este, in cele din urma, o ceremonie. Cu public, cu precise reguli, cu incarcatura emotionala, ca orice spectacol. Planificata in zile anume, nu oricand. Dar ceremonie este si corida. Taurul este scos din "celula" si aruncat in arena pentru a fi ucis. Ritualic, nu orisicum. Nu la fel se petrec lucrurile si cu inculpatul impins din temnita in sala de judecata? Orizontul de asteptare, starea de tensiune sunt pregatite cu migala, scenariul n-are fisuri.Lumea simte mirosul de sange si se dezlantuie. Il vrea mort pe animalul din ce in ce mai furios, atatat cu premeditare. Campaniile mediatice seamana intru totul cu tropaitul spectatorilor stransi sa admire arta toreadorului.  In arena judiciara, judecatorul il incolteste pe taur cu intrebari maiastre ori rauvoitoare, il poarta dintr-un termen in altul, nu inainte ca picadorii si banderilierii sa intarate salbaticiunea. Primii sunt politistii, iar ultimii, procurorii. In grumazul nadusit al murului sunt infipte harpoane cu fasii tricolore de hartie. Ordonante, rezolutii, rechizitoriul. I se pregateste sacrificarea. Mandatul de arestare e scris. Matadorul, inarmat cu sabia si muleta, il ademeneste intr-un dans funebru. Legea si autoritatea sunt sabia si muleta judecatorului. La sfarsit, toreadorul se ridica in varful picioarelor si-i aplica lovitura fatala. La radacina coarnelor. Sentinta e gata! Tribunele aclama, fluiera excitate, pe nisipul inrosit se arunca monede. Arar, taurul insangerat iese biruitor. Lumea e in delir si vrea doar spectacol, nu dreptate! Barbarie? Nicidecum! Corida... sau justitie.Ca sa-l parafrazez pe Octavian Paler, fiecare zi de proces (corida, in text) e o zi de doliu pentru demnitatea umana. Pana si robele actorilor care conduc cortegiul sunt negre. Se oficiaza o inmormantare, nu o renastere. Un esuat pe promontoriul actului originar este plimbat in vazul multimii pe ultimul drum al libertatii. La capat, il asteapta carcera. Dezumanizarea. Un moment de reculegere, va rog, un semen de-al nostru n-a reusit sa ramana om! Sau fiindca este prea om, si de aceea slab, a ales recluziunea? Cine e in masura sa raspunda?Chiar, n-ar fi cazul ca si "toreadorii" coridei cu oameni sa fie investmantati in "straie de lumina"? Asemenea celor adevarati, antrenati sa ucida regulamentar taurul din arena. Asa, ei n-ar mai aduce cu niste ciocli tocmiti sa privegheze esecul libertatii individuale.Opinia publica n-are nicio reactie la actele de injustitie. O gloata ahtiata dupa executii judiciare si linsaje mediatice. Excitata e mirosul de sange..., este una dintre concluziile la care a ajuns fostul procuror si actualmente eminent avocat Marian Nazat, dupa decenii de cariera in (in)justitie...

„Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi s-a părut că a început exilul. Cutreier de atunci drumuri străine, visând, la propriu şi la figurat, că mă întorc în satul bunicilor. Sunt un pribeag bântuit de dorul baştinei, aidoma atâtor români plecaţi prin lumea largă să şi câştige codrul de pâine sau să şi afle norocul. O parte din România s a mutat în străinătate, din pricina sărăciei şi a neajunsurilor de acasă, iar nu împinşi de vreun moft sau capriciu.Sufletul acesta al ţării mele de dincolo de graniţe este şi el surghiunit. Şi tânjeşte ca odată să revină în bătătura natală şi să sărute ţărâna strămoşilor peste care mişeii au pus scutul antirachetă.Înstrăinaţi în propria noastră ţară, bâjbâim de colo colo, umiliţi şi cheflii, sub tropăitul de bocanci al stăpânilor dintotdeauna. România în exil este asemenea mie, chiar dacă am rămas tot aici, într un loc şi un prezent fără vreo legătură cu mine, cel de odinioară. Un suflet mai mic rătăcit în sufletul încă mare al Patriei izgonite din vatra pentru care s-au jertfit mausolee de eroi.” (Marian Nazat)..