Mara înfăţişează chipul comun al văduvei care se descurcă în a oferi copiilor ei un trai mai bun prin strângerea unei mici averi, în vremea în care banul deschidea multe porţi şi te urca multe trepte pe scara socială.
Romanul creşte poveştile personajelor din jurul Marei, mai ales pe cele ale copiilor ei, cărora şi-a dedicat viaţa. Putem înţelege dinamica socială a vremii prin direcţiile pe care le aleg Persida şi Trică, copiii Marei, şi prin divergenţele intergeneraţionale şi de aşteptări create între personaje.
Colecţia Marii Clasici subsumează textele autorilor pe care istoria literaturii române i-a transformat în mituri fundamentale. Un demers simbolic care a convertit lectura acestora într-o constrângere plăcută… Pentru a ieşi din acest paradox, am însoţit fiecare dintre capodopere cu o fişă biobibliografică şi un dosar critic care cuprinde un studiu introductiv şi o selecţie a celor mai inspirate fragmente de analiză şi comentarii literare.
Mara, romanul cel mai citit al lui Ioan Slavici, a fost publicat pentru prima dată în revista Vatra, în 1894, iar în volum, la Budapesta, la Editura Institutului de Arte Grafice Luceafărul, în 1896. La apariţia în revistă purta subtitlul "nuvelă".
Mara a devenit obiect de lectură obligatorie nu printr-o canonizare dictată ideologic, ci tocmai prin capacitatea evocării, prin felul modern de a gestiona timpii naraţiunii, latentele fabulei. Considerat azi "prima capodoperă a genului la noi" (N. Manolescu), Mara merita, dincolo de clasamente, interpretări multiple, având resursele pentru a emoţiona estetic, dar şi pentru a genera procese morale, chiar etice. - Lucian Pricop
